Dicționare ale limbii române

21 definiții pentru înveșmântat

ÎNVESMÂNTÁT, -Ă, adj. v. înveșmântat.
ÎNVESTMÂNTÁT, -Ă adj. v. înveșmântat.
ÎNVEȘMÂNTÁ, înveșmântez, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veșmânt (cu pompă, în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.). ◊ Refl. S-a înveșmântat în grabă. [Prez. ind. și: înveșmấnt. – Var.: învesmântá, învestmântá vb. I] – În + veșmânt.
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
ÎNVESMÂNTÁT, -Ă, adj. v. înveșmântat.
ÎNVESTMÂNTÁT, -Ă adj. v. înveșmântat.
ÎNVEȘMÂNTÁ, înveșmấnt, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veșmânt (cu pompă, în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.). ◊ Refl. S-a înveșmântat în grabă. [Prez. ind. și: înveșmântez. – Var.: învesmântá, învestmântá vb. I] – În + veșmânt.
ÎNVEȘMÂNTÁT, -Ă, înveșmântați, -te, adj. Îmbrăcat2 (cu solemnitate). [Var.: învesmântát, -ă, învestmântát, -ă adj.] – V. înveșmânta.
ÎNVEȘMÎNTÁ, înveșmî́nt și înveșmîntez, vb. I. Tranz. A îmbrăca, a pune un veșmînt (cu pompă, în vederea sau în cadrul unei solemnități, al unui ritual etc.). Istoria ne arată că Costantin I, la 1654, înveșmîntă pe căpitanii dorobanților și călărașilor cu frenghii, cu coftirii (= stofe scumpe orientale) și cu atlaz. BĂLCESCU, O. I 17. ◊ Fig. Un curcubeu bătînd în apele trandafirului îl învăluia și-l înveșmînta în niște mantii împărătești. CAMILAR, T. 140. – Variante: învesmîntá (MACEDONSKI, O. I 195), învestmîntá (NEGRUZZI, S. I 338), înveșmintá (STANCU, D. 136) vb. I.
ÎNVEȘMÎNTÁT, -Ă, înveșmîntați, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu veșminte. A mea virtute Rîde de ostașii voștri cu fier înveșmîntați. NEGRUZZI, S. II 73.
înveșmântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înveșmânteáză/înveșmấntă
înveșmântá vb., ind. prez. 1 sg. înveșmânt, 3 sg. și pl. înveșmânteáză/înveșmântă
înveșmântát adj. m., pl. înveșmântáți; f. sg. înveșmântátă, pl. înveșmântáte
ÎNVEȘMÂNTÁ vb. v. îmbrăca.
ÎNVEȘMÂNTÁT adj. v. îmbrăcat.
Înveșmântat ≠ nud
A ÎNVEȘMÂNTÁ ~éz tranz. A îmbrăca în veșminte speciale (cu ocazia unei solemnități). /în + veșmânt
înveșmântà v. a îmbrăca: privitori, bine înveșmântați FIL. [V. învestmântà].
înveșmîntéz v. tr. (d. veșmînt). Pun veșmînt, îmbrac. V. refl. Îmĭ pun veșmintele: preuțiĭ s’aŭ înveșmîntat.
ÎNVEȘMÎNTA vb. a se echipa, a se îmbrăca, (înv. si reg.) ) a se învește. (Ne-am ~ cu toții și am plecat.)
ÎNVEȘMÎNTAT adj. echipat, îmbrăcat, (înv.) învăscut. (Persoană ~.)

înveșmântat dex online | sinonim

înveșmântat definitie

Intrare: înveșmântat
înveșmântat adjectiv
învesmântat
învestmântat
Intrare: înveșmânta (1 -mânt)
înveșmânta 1 -mânt verb grupa I conjugarea I
Intrare: înveșmânta (1 -mântez)
înveșmânta 1 -mântez verb grupa I conjugarea a II-a