ÎNVESMÂNTÁRE s. f. v. înveșmântare.

ÎNVESTMÂNTÁRE s. f. v. înveșmântare.

ÎNVEȘMÂNTÁ, înveșmântez, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veșmânt (cu pompă, în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.). ◊ Refl. S-a înveșmântat în grabă. [Prez. ind. și: înveșmấnt. – Var.: învesmântá, învestmântá vb. I] – În + veșmânt.

ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta.

ÎNVESMÂNTÁRE s. f. v. înveșmântare.

ÎNVESTMÂNTÁRE s. f. v. înveșmântare.

ÎNVEȘMÂNTÁ, înveșmấnt, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veșmânt (cu pompă, în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.). ◊ Refl. S-a înveșmântat în grabă. [Prez. ind. și: înveșmântez. – Var.: învesmântá, învestmântá vb. I] – În + veșmânt.

ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta.

ÎNVEȘMÎNTÁ, înveșmî́nt și înveșmîntez, vb. I. Tranz. A îmbrăca, a pune un veșmînt (cu pompă, în vederea sau în cadrul unei solemnități, al unui ritual etc.). Istoria ne arată că Costantin I, la 1654, înveșmîntă pe căpitanii dorobanților și călărașilor cu frenghii, cu coftirii (= stofe scumpe orientale) și cu atlaz. BĂLCESCU, O. I 17. ◊ Fig. Un curcubeu bătînd în apele trandafirului îl învăluia și-l înveșmînta în niște mantii împărătești. CAMILAR, T. 140. – Variante: învesmîntá (MACEDONSKI, O. I 195), învestmîntá (NEGRUZZI, S. I 338), înveșmintá (STANCU, D. 136) vb. I.

ÎNVEȘMÎNTÁRE, înveșmîntări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmînta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte, veșminte. Fără înveșmîntarea de arnăut cu găitane multe... Iani arăta ca un țăran. PAS, L. I 99.

înveșmântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înveșmânteáză/înveșmấntă

înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri

înveșmântá vb., ind. prez. 1 sg. înveșmânt, 3 sg. și pl. înveșmânteáză/înveșmântă

înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântării; pl. înveșmântări

ÎNVEȘMÂNTÁ vb. v. îmbrăca.

ÎNVEȘMÂNTÁRE s. v. îmbrăcare.

A ÎNVEȘMÂNTÁ ~éz tranz. A îmbrăca în veșminte speciale (cu ocazia unei solemnități). /în + veșmânt

înveșmântà v. a îmbrăca: privitori, bine înveșmântați FIL. [V. învestmântà].

înveșmîntéz v. tr. (d. veșmînt). Pun veșmînt, îmbrac. V. refl. Îmĭ pun veșmintele: preuțiĭ s’aŭ înveșmîntat.

ÎNVEȘMÎNTA vb. a se echipa, a se îmbrăca, (înv. si reg.) ) a se învește. (Ne-am ~ cu toții și am plecat.)

ÎNVEȘMÎNTARE s. echipare, îmbrăcare. (~ unei persoane pentru lucru.)