Dicționare ale limbii române

21 definiții pentru înveșmântare

ÎNVESMÂNTÁRE s. f. v. înveșmântare.
ÎNVESTMÂNTÁRE s. f. v. înveșmântare.
ÎNVEȘMÂNTÁ, înveșmântez, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veșmânt (cu pompă, în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.). ◊ Refl. S-a înveșmântat în grabă. [Prez. ind. și: înveșmấnt. – Var.: învesmântá, învestmântá vb. I] – În + veșmânt.
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta.
ÎNVESMÂNTÁRE s. f. v. înveșmântare.
ÎNVESTMÂNTÁRE s. f. v. înveșmântare.
ÎNVEȘMÂNTÁ, înveșmấnt, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veșmânt (cu pompă, în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.). ◊ Refl. S-a înveșmântat în grabă. [Prez. ind. și: înveșmântez. – Var.: învesmântá, învestmântá vb. I] – În + veșmânt.
ÎNVEȘMÂNTÁRE, înveșmântări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmânta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte. [Var.: învesmântáre, învestmântáre s. f.] – V. înveșmânta.
ÎNVEȘMÎNTÁ, înveșmî́nt și înveșmîntez, vb. I. Tranz. A îmbrăca, a pune un veșmînt (cu pompă, în vederea sau în cadrul unei solemnități, al unui ritual etc.). Istoria ne arată că Costantin I, la 1654, înveșmîntă pe căpitanii dorobanților și călărașilor cu frenghii, cu coftirii (= stofe scumpe orientale) și cu atlaz. BĂLCESCU, O. I 17. ◊ Fig. Un curcubeu bătînd în apele trandafirului îl învăluia și-l înveșmînta în niște mantii împărătești. CAMILAR, T. 140. – Variante: învesmîntá (MACEDONSKI, O. I 195), învestmîntá (NEGRUZZI, S. I 338), înveșmintá (STANCU, D. 136) vb. I.
ÎNVEȘMÎNTÁRE, înveșmîntări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmînta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte, veșminte. Fără înveșmîntarea de arnăut cu găitane multe... Iani arăta ca un țăran. PAS, L. I 99.
înveșmântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înveșmânteáză/înveșmấntă
înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântắrii; pl. înveșmântắri
înveșmântá vb., ind. prez. 1 sg. înveșmânt, 3 sg. și pl. înveșmânteáză/înveșmântă
înveșmântáre s. f., g.-d. art. înveșmântării; pl. înveșmântări
ÎNVEȘMÂNTÁ vb. v. îmbrăca.
ÎNVEȘMÂNTÁRE s. v. îmbrăcare.
A ÎNVEȘMÂNTÁ ~éz tranz. A îmbrăca în veșminte speciale (cu ocazia unei solemnități). /în + veșmânt
înveșmântà v. a îmbrăca: privitori, bine înveșmântați FIL. [V. învestmântà].
înveșmîntéz v. tr. (d. veșmînt). Pun veșmînt, îmbrac. V. refl. Îmĭ pun veșmintele: preuțiĭ s’aŭ înveșmîntat.
ÎNVEȘMÎNTA vb. a se echipa, a se îmbrăca, (înv. si reg.) ) a se învește. (Ne-am ~ cu toții și am plecat.)
ÎNVEȘMÎNTARE s. echipare, îmbrăcare. (~ unei persoane pentru lucru.)

înveșmântare dex online | sinonim

înveșmântare definitie

Intrare: înveșmânta (1 -mânt)
înveșmânta 1 -mânt verb grupa I conjugarea I
Intrare: înveșmântare
înveșmântare substantiv feminin
învesmântare
învestmântare
Intrare: înveșmânta (1 -mântez)
înveșmânta 1 -mântez verb grupa I conjugarea a II-a