ÎNVĂLUÍ, învắlui,
vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) acoperi cu un văl, cu o învelitoare; a (se) înveli, a (se) înfășura. ♦
Tranz. Fig. A cuprinde ceva cu privirea. ♦
Tranz. Fig. A năpădi. ♦ (Despre foc) A arde sau a face să ardă mocnit; a (se) micșora.
2. Tranz. A înconjura, a încercui o unitate inamică. [
Prez. ind. și: învăluiésc] –
În +
val +
suf. -ui (influențat semantic de văl).
ÎNVĂLUÍ, învắlui,
vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) acoperi cu un văl, cu o învelitoare; a (se) înveli, a (se) înfășura. ♦
Tranz. Fig. A cuprinde ceva cu privirea. ♦ (Despre foc) A arde sau a face să ardă mocnit; a (se) micșora.
2. Tranz. A înconjura, a încercui o unitate inamică. [
Prez. ind. și: învăluiésc] –
În +
val +
suf. -ui (influențat semantic de văl).
ÎNVĂLUÍ, învắlui,
vb. IV.
1. Tranz. A acoperi (cu un văl, cu o învelitoare); a înveli, a înfășura. Învălui copilul în scutece. ▭ Vulturii s-au oprit în lumină piept în piept... Unul își întinse aripa ca să-l învăluie pe celălalt. ARGHEZI, P. T. 106. Spune-mi gura cui i-o dai? Dă-mi-o mie... S-o învălui în hîrtie. HODOȘ, P. P. 165. ◊
Refl. Cu albele văluri subțiri Mă-nvălui ca-n aripi de pază. TOMA, C. V. 121. ♦
Fig. A cuprinde din toate părțile; a împresura, a năpădi. Niciodată n-o să iasă Luna – palidă crăiasă – Să te-nvăluie cu raze. BENIUC, V. 18. Cînd deschiseră ușa, îi învălui deodată lumina soarelui. SADOVEANU, O. IV 69. Noaptea învăluia muntele, rece și umedă. C. PETRESCU, S. 219. ♦ A acoperi (focul) cu un strat de pămînt, de cenușă etc., ca să ardă mocnit; a înveli. Dac-am văz’t că nu mai vii, Focul eu învăluii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. ♦
Refl. (Despre foc sau flăcări) A fi expus forței vîntului, a fi răscolit de vînt; a se micșora, a scădea în intensitate. Focul ardea vioi și cîteodată se învăluia la fîlfîirile vîntului. SADOVEANU, O. VI 247. ◊
Tranz. Ce vînt! ce vînt! șopti baba clătinînd din cap; uite, îmi învăluie și focul. SADOVEANU, O. I 330.
2. Tranz. A cuprinde cu privirea un ansamblu; a privi dintr-o perspectivă îndepărtată, a urmări ceva sau pe cineva de departe sau de sus. Mama-n picioare, de lîngă fereastră, mă învăluie într-o căutătură de mîngîiere. VLAHUȚĂ, O. A. 427.
3. Refl. A se mișca de colo pînă colo, a se învîrti, a da tîrcoale.
V. înfășura. Stoluri de ciori, cîrîind sălbatic, începură să se învăluie peste sat. AGÎRBICEANU, S. P. 30.
4. Tranz. A întreprinde o manevră ofensivă asupra flancului și spatelui unei unități inamice; a înconjura. Tinzînd să ajungă a învălui aripa de la deal a dușmanilor lui, își ducea din ce în ce mai iute pîlcul lui de călărime. SADOVEANU, O. VII 11.
5. Refl. A se amesteca, a se contopi. (
Fig.) Afară veneau vîntul și ploaia, învăluindu-i-se cu gîndurile. SADOVEANU, N. P. 131. –
Prez. ind. și: învăluiesc (ALECSANDRI, P. III 161).
învăluĭésc și (vechĭ)
văluĭésc v. tr. (d. val 1, ca și învălesc). Învălătucesc, acoper din toate părțile: apa, întunericu l-a învăluit. Înconjur, împresor: învăluirăm oastea dușmănească. Învălesc, acoper: șĭ-a învăluit bine trupu, am învăluit focu’n cenușă. Fig. Chinuĭesc, strîmtorez, stînjinesc: l-aŭ învăluit nevoile. V. refl. Vechĭ. Mă învălătucesc, mă acoper de valurĭ: marea se învălui. Mă încolăcesc (ca șerpiĭ). Fig. Mă zbucĭum, mă zbat, mă frămînt: învăluindu-se prin munte flămînd și trudit, aŭ nemerit la un pîrăŭ (Ur.).