învălmășire definitie

19 definiții pentru învălmășire

ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.
ÎNVĂLMĂȘÍRE, învălmășiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălmăși și rezultatul ei; învălmășeală. – V. învălmăși.
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) amesteca de-a valma; a pune, a arunca sau a se afla pus, aruncat la întâmplare, în dezordine. ♦ Refl. Fig. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. – Cf. [de-a] valma și vălmășag.
ÎNVĂLMĂȘÍRE, învălmășiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălmăși și rezultatul ei; învălmășeală. – V. învălmăși.
ÎNVĂLMĂȘÍ, învălmășesc, vb. IV. 1. Tranz. A amesteca de-a valma, a pune în dezordine, a arunca claie peste grămadă. Măgdălina învălmăși cărțile, le aruncă în sită și împinse sita subt divan. SADOVEANU, Z. C. 210. Vifornițele suflă pe-ntinderi înghețate, Învălmășind ca ceața perdele de zăpadă. D. BOTEZ, F. S. 75. Îi învălmăși și îi puse pe fugă. ISPIRESCU, M. V. 59. ◊ Refl. Fig. Amintiri tulburi i se învălmășeau în minte. SADOVEANU, O. IV 361. 2. Refl. (Rar) A se încurca, a se zăpăci, a se tulbura. Prin mintea-i înfierbîntată i se învălmășea în fugă imaginări însîngerate. BART, S. M. 73. Moțoc... se învălmășea în vorbă. NEGRUZZI, S. I 153. – Variantă: vălmășí (PISCUPESCU, O. 1) vb. IV.
ÎNVĂLMĂȘÍRE, învălmășiri, s. f. Acțiunea de a (se) învălmăși și rezultatul ei; învălmășeală. (Fig., atestat în forma vălmășire) O necurmată a minții vălmășire. NEGRUZZI, S. II 210. – Variantă: vălmășíre s. f.
VĂLMĂȘÍ vb. IV v. învălmăși.
VĂLMĂȘÍRE s. f. v. învălmășire.
învălmășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 să învălmășeáscă
învălmășíre s. f., g.-d. art. învălmășírii; pl. învălmășíri
învălmășí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălmășésc, imperf. 3 sg. învălmășeá; conj. prez. 3 sg. și pl. învălmășeáscă
învălmășíre s. f., g.-d. art. învălmășírii; pl. învălmășíri
ÎNVĂLMĂȘÍ vb. (pop.) a (se) vălmăși. (A ~ lucrurile la întâmplare.)
A ÎNVĂLMĂȘÍ ~ésc tranz. A face să se învălmășească. /în + vălmășag
A SE ÎNVĂLMĂȘÍ mă ~ésc intranz. A se amesteca de-a valma; a se îngrămădi în neorânduială. /în + vălmășag
învălmășì v. a se încurca rău: toți se răstoarnă și se învălmășesc; Bot. fig. se învălmășia în vorbă NEGR. [V. valmeș].
învălmășésc v. tr. (d. de-a valma). Amestec, pun în dezordine. V. refl. Mă amestec: toată lumea se învălmășea în pĭață. Fig. Mă încurc, mă zăpăcesc: se învălmășea în vorbă. – Și vălm-. V. învrășulesc.
vălmășeală, -ésc, V. învălm-.
ÎNVĂLMĂȘI vb. (pop.) a (se) vălmăși. (A ~ lucrurile la întîmplare.)

învălmășire dex

Intrare: învălmăși
vălmăși conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv reflexiv
învălmăși conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv reflexiv
Intrare: învălmășire
învălmășire substantiv feminin
vălmășire substantiv feminin