ÎNVĂLMĂȘÁG, învălmășaguri, s. n. Învălmășeală (2). – În + vălmășag.

ÎNVĂLMĂȘÁG, învălmășaguri, s. n. Învălmășeală (2). – În + vălmășag.

ÎNVĂLMĂȘÁG, învălmășaguri, s. n. Învălmășeală; luptă, încăierare. Toți oamenii aceștia se bătuseră cu tabăra lui Satan și colb au făcut-o... După învălmășag, Satan fugise din munți. CAMILAR, T. 38. Nimeni nu știe ce-o mai fi făcînd, în îndepărtatul sat dobrogean, Maranda, dacă mai e vie ori dacă, în învălmășagul luptelor care s-au dat pe acolo, n-o fi murit cu copii cu tot. STANCU, D. 498. Se loviră într-un învălmășag de glasuri, de vaiete, de împușcături. GÎRLEANU, L. 33. – Variantă: vălmășág (CREANGĂ, P. 53, ALECSANDRI, T. 1516, NEGRUZZI, S. I 264) s. n.

VĂLMĂȘÁG s. n. v. învălmășag1.

învălmășág s. n., pl. învălmășáguri

învălmășág s. n., pl. învălmășáguri