ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val1. – V. învălătuci.

ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) făcute ghem; (despre pânză, covoare etc.) strâns sul sau val1. – V. învălătuci.

ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. Tranz. A înfășura, a încolăci; a face ghem, sul, vălătuc. Ce zici dumneata de asta? a urmat ea scuturîndu-și zulufii învălătuciți în hîrtie. SADOVEANU, N. F. 138. Apucă pe Păunaș adormit, îl învălătuci în scutece și în șorț. GALACTION, O. I 165. Învălătucește struna pe deget și o face ghemușor. SEVASTOS, N. 5. ◊ Refl. Fig. Acum norii de fum negru... se învălătuceau înălțîndu-se pînă se topeau iar în văzduhul gălbui și tulbure. CAMIL PETRESCU, O. II 228.

ÎNVĂLĂTUCÍT, -Ă, învălătuciți, -te, adj. Înfășurat, încolăcit; (despre fire) depănat, făcut ghem; (despre pînză, covoare etc.) făcut sul (sau val). Nu trecu mult și-n lumină răsări mușamaua învălătucită. DUNĂREANU, N. 14. ◊ Fig. Cînd și cînd, prin ruptura nourilor ce se rostogoleau ca ghemuri uriașe de păcură învălătucită, stelele își arătau strălucirea. ARDELEANU, D. 172.

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

învălătucí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. învălătuceáscă

învălătucít adj. m., pl. învălătucíți; f. sg. învălătucítă; pl. învălătucíte

ÎNVĂLĂTUCÍ vb. v. încolăci.

ÎNVĂLĂTUCÍT adj. v. încolăcit.

A învălătuci ≠ a dezvălătuci

A se învălătuci ≠ a se dezvălătuci

A ÎNVĂLĂTUCÍ ~ésc tranz. 1) A face să se învălătucească; a înfășura; a încolăci. 2) A înveli de jur împrejur; a înfășura. /în + vălătuc

A SE ÎNVĂLĂTUCÍ mă ~ésc intranz. 1) A se fixa prin mișcare de rotație (în jurul unui obiect); a se înfășura; a se încolătăci. 2) A se face vălătuc. /în + vălătuc

învălătucì v. a rostogoli cu vălătucul, a face val, a înfășură.

învălătucésc v. tr. (d. vălătuc). Fac vălătuc, răsucesc, învîrtesc: a învălătuci un covor, o foaĭe de hîrtie, o frunză. Înfășor: a învălătuci o curea pe un băț. Înfășor, învelesc, acoper într’un vălătuc: a învălătuci o stofă într’o hîrtie. V. vălătucesc.

ÎNVĂLĂTUCI vb. a (se) ghemui, a (se) încîrliga, a (se) încolăci, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (S-a ~ în jurul...)

ÎNVĂLĂTUCIT adj. încolăcit, înfășurat. (Văl de pînză ~.)