ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. – În + vălătuc.

ÎNVĂLĂTUCÍ, învălătucesc, vb. IV. Tranz. A înfășura, a încolăci; a face ghem, sul, vălătuc. Ce zici dumneata de asta? a urmat ea scuturîndu-și zulufii învălătuciți în hîrtie. SADOVEANU, N. F. 138. Apucă pe Păunaș adormit, îl învălătuci în scutece și în șorț. GALACTION, O. I 165. Învălătucește struna pe deget și o face ghemușor. SEVASTOS, N. 5. ◊ Refl. Fig. Acum norii de fum negru... se învălătuceau înălțîndu-se pînă se topeau iar în văzduhul gălbui și tulbure. CAMIL PETRESCU, O. II 228.

învălătucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 să învălătuceáscă

învălătucí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. învălătuceáscă

ÎNVĂLĂTUCÍ vb. v. încolăci.

A învălătuci ≠ a dezvălătuci

A se învălătuci ≠ a se dezvălătuci

A ÎNVĂLĂTUCÍ ~ésc tranz. 1) A face să se învălătucească; a înfășura; a încolăci. 2) A înveli de jur împrejur; a înfășura. /în + vălătuc

A SE ÎNVĂLĂTUCÍ mă ~ésc intranz. 1) A se fixa prin mișcare de rotație (în jurul unui obiect); a se înfășura; a se încolătăci. 2) A se face vălătuc. /în + vălătuc

învălătucì v. a rostogoli cu vălătucul, a face val, a înfășură.

învălătucésc v. tr. (d. vălătuc). Fac vălătuc, răsucesc, învîrtesc: a învălătuci un covor, o foaĭe de hîrtie, o frunză. Înfășor: a învălătuci o curea pe un băț. Înfășor, învelesc, acoper într’un vălătuc: a învălătuci o stofă într’o hîrtie. V. vălătucesc.

ÎNVĂLĂTUCI vb. a (se) ghemui, a (se) încîrliga, a (se) încolăci, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (S-a ~ în jurul...)