ÎNVĂȚĂTÚRĂ, (
1, 4) învățături,
s. f. 1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate; doctrină; principiu teoretic sau practic; precept.
2. Cunoștințe, cultură; erudiție, înțelepciune.
3. Pregătire, studiu, școală; ucenicie.
4. Precept la care se ajunge prin experiență practică sau pregătire teoretică; învățământ, povață, sfat. ◊
Expr. A-i fi cuiva (de sau spre) învățătură = a-i servi ca experiență pentru a nu mai greși. –
Învăța +
suf. -ătură.
ÎNVĂȚĂTÚRĂ, (
1, 4) învățături,
s. f. 1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate; doctrină; principiu teoretic sau practic; precept.
2. Cunoștințe, cultură; erudiție, înțelepciune.
3. Pregătire, studiu, școală; ucenicie.
4. Precept la care se ajunge prin experiență practică sau pregătire teoretică; învățământ, povață, sfat. ◊
Expr. A-i fi cuiva (de sau spre) învățătură = a-i servi ca experiență pentru a nu mai greși. –
Învăța +
suf. -ătură.
ÎNVĂȚĂTÚRĂ, învățături,
s. f. 1. Sistem de îndrumări teoretice și practice într-un anumit domeniu de activitate, doctrină; principiu teoretic sau practic. Partidul Muncitoresc Romîn, călăuzit de învățăturile lui Marx, Engels, Lenin și Stalin, conduce și mobilizează clasa muncitoare, în fruntea forțelor întregului popor muncitor, în lupta pentru desființarea exploatării omului de către om și pentru construirea socialismului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 176. Tezaurul învățăturii leniniste este imens. El reprezintă continuarea și îmbogățirea învățăturii marxiste în noile condiții ale epocii imperialiste. CONTEMPORANUL, S. II, 1949,
nr. 120, 1/1. Învățătura stalinistă despre limbă se dovedește a fi în domeniul toponimiei o călăuză tot atît de sigură ca și în acela al lingvisticii. IORDAN, N. L. XII.
2. Cunoștințe, cultură; înțelepciune. L-au trimes, că-i om cu-nvățătură, Poate că va face bine țării. BENIUC, V. 136. Învățătură am dobîndit de la unii și de la alții și de prin cărți. SADOVEANU, P. M. 17. Dormeau una peste alta vro cîteva sute de cărți vechi... pline de învățătură bizantină. EMINESCU, N. 38.
3. Studiu, școală; ucenicie. Peste puțin Radu își va isprăvi învățătura, va ieși în lume și va fi om cu vază și cu cătare printre ai săi. VLAHUȚĂ, O. A. 104. M-oi duce la școală, la învățătură. SBIERA, P. 152. Sfătuia pre oameni să-și dea copiii la învățătură. CREANGĂ, A. 2. ♦ (Învechit) Materie de studiu. Toate învățăturile pe care alți copii le învăța într-un an, el le învăța într-o lună. ISPIRESCU, L. 2.
4. Povață, sfat, pildă, lecție, morală. E o învățătură care-mi vine prea tîrziu. C. PETRESCU, C. V. 201. Îi dădui toate învățăturile trebuitoare, de cum adică urma să calce și să se cumpănească printre stîncile prăpăstioase ale coastelor muntelui. HOGAȘ, M. N. 184. Am avut ocaziunea de a pune... în aplicare învățăturile și povețele ce se găsesc în cartea ta. ODOBESCU, S. III 42. ◊
Expr. A-i fi cuiva (de sau
spre) învățătură = a-i servi cuiva ca avertisment, ca lecție (pentru a nu mai repeta o greșeală). Să ne fie învățătură pentru altă dată! GALAN, B. I 400. Ceea ce mi se întîmpla era spre învățătura și spre pedeapsa mea. GALACTION, O. I 243. De vei păgubi în vreo neguțitorie, să-ți fie de învățătură! NEGRUZZI, S. I 251.
Învățătură de minte = învățare de minte,
v. învățare. Drept vorbind nu le-ar strica oleacă de învățătură de minte. VORNIC, P. 180.
învățătúră f., pl. ĭ. Rezultatu învățăriĭ, lucru care te învață, învățămînt, povață: tata le dă fiilor bune învățăturĭ, învățătura uneĭ fabule (morala). Studiŭ, instrucțiune, școală: a da copiiĭ la învățătură, aceștĭ copiĭ aŭ o bună învățătură. Erudițiune, știință: învățătura Indienilor. Învățătură de minte, pățanie după care te cumințeștĭ, te astîmperĭ: această bătaĭe îĭ va fi acestuĭ băĭat spre învățătură de minte (saŭ spre învăț). Plin de învățăturĭ, instructiv.