ÎNVĂȚĂTORÍME s. f. Totalitatea învățătorilor; mulțime de învățători. – Învățător + suf. -ime.

ÎNVĂȚĂTORÍME s. f. Totalitatea învățătorilor; mulțime de învățători. – Învățător + suf. -ime.

ÎNVĂȚĂTORÍME s. f. Totalitatea învățătorilor. Învățătorimea, legată de popor și devotată poporului, trebuie să lupte pe întregul front, pe frontul ridicării nivelului, învățămîntului, al creșterii de cadre noi pentru industrie, agricultură, comerț, cooperație, pentru diferitele sectoare ale vieții culturale. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 464. Învățătorimea de la sate are de jucat un rol de seamă în munca de întărire a alianței dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare. REZ. HOT. I 108.

învățătoríme s. f., g.-d. art. învățătorímii

învățătoríme s. f., g.-d. art. învățătorímii

ÎNVĂȚĂTORÍME s. (pop. și fam.) dăscălime. (Întreaga ~.)

ÎNVĂȚĂTORÍME f. (colectiv de la învățător) 1) Totalitate a învățătorilor (dintr-o țară sau dintr-o localitate); corpul învățătoresc. 2) Mulțime de învățători. /învățător + suf.~ime

ÎNVĂȚĂTORIME s. (pop. și fam.) dăscălime. (Întreaga ~.)