ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

ÎNVÂRTEJÍ, învârtejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) mișca, a (se) învârti repede în cerc, în vârtejuri; a (se) învolbura. 2. Refl. A se întoarce (grabnic) din drum. – În + vârtej.

ÎNVÎRTEJÍ, învîrtejesc, vb. IV. Refl. 1. A se mișca în vîrtej, a se învîrti repede în cerc, a se învolbura. Departe, pe munți, tuna; o furtună neagră se învîrtejea la înălțimile Ceahlăului. CAMILAR, TEM. 198. Pe fereastra vagonului priveam cum fulgii sporesc, cum se învîrtejesc, cum cad apoi lin, cum țes pînză albă pe cîmpii, pînă la pădurile negre de sub pîcla zării. SADOVEANU, O. III 329. Albii fluturi ai lui decembrie și ianuarie se învîrtejau turbați. MACEDONSKI, O. III 32. Un nour de corbi fîlfîia pe deasupra croncăind, vulturi mari se învîrtejea in văzduh. RUSSO, S. 139. ♦ Tranz. A răscoli, a învolbura. Zăpada curgea... iar crivățul o spulbera, o-nvîrtejea, ne-o arunca-n ochi. SANDU-ALDEA, U. P. 59. 2. (Învechit) A se întoarce în grabă, în goană. Numaidecît se învîrteji îndată cu toate oștile. BĂLCESCU, O. II 48. Noi înapoi ne-nvîrtejim, Tînărului împărat să-i vestim. TEODORESCU, P. P. 164. ◊ Fig. Nu rămăsese altă nădejde decît o tăcută supunere; cei mai mulți dintre boieri se învîrtejiră p-această înțeleaptă cale. ODOBESCU, S. A. 125. – Variantă: vîrtejí (DELAVRANCEA, S. 52, RUSSO, S. 104) vb. IV.

VÎRTEJÍ vb. IV v. învîrtejî.

învârtejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 să învârtejeáscă

învârtejí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învârtejésc, imperf. 3 sg. învârtejeá; conj. prez. 3 sg. și pl. învârtejeáscă

ÎNVÂRTEJÍ vb. v. învolbura.

A ÎNVÂRTEJÍ ~ésc tranz. A face să se învârtejească. /în + vârtej

A SE ÎNVÂRTEJÍ mă ~ésc intranz. 1) A se mișca în vârtejuri. 2) fig. A se învârti în cercuri (ca un vârtej). /în + vârtej

învârtejì v. 1. a se mișca în vârtej: învârtejindu-se la vale, smeoaica se lăsă ca o furtună ISP.; 2. a se întoarce grabnic: Mihaiu numai decât se învârteji îndărăt cu toate oștile BÂLC.

învîrtejésc v. tr. (d. vîrtej). Rar. Învîrtesc: crivățu învîrtejea (saŭ vîrtejea) zăpada. Vechĭ. Întorc, prefac: a învîrteji rău în bine. V. refl. Mă întorn: Ștefan-Vodă, cu mare dobîndă, s’aŭ învîrtejit în țara Moldoveĭ (Ur.), s’aŭ învîrtejit înapoĭ (N. Cost. 2, 91).

ÎNVÎRTEJI vb. a (se) învolbura, a (se) zbate, (rar) a (se) învîltori, (pop.) a (se) vîrteji, (reg.) a (se) învoalbe, a (se) vîrtejui. (Marea se ~.)