învîrfuĭésc, V. vîrfuĭesc.

vîrfuĭésc v. tr. (d. vîrf). Fac să aĭbă vîrf, pun ca să se facă vîrf: a vîrfui o baniță (a o încărca cît se poate), a vîrfui o claĭe de fîn. – Și înv-: un car învîrfuit (Munt. vest. CL. 1910, 4, 434).