ÎNVÎLVORÁ, învîlvorez, vb. I. Refl. A se aprinde, a arde cu flăcări mari și agitate. Doamna Vorvoreanu se uită în bezna de afară, în miezul căreia se învîlvora incendiul de la Vladomira. DUMITRIU, N. 52. ◊ Fig. Depărtările se învîlvorau. CAMILAR, T. 125.

ÎNVÎLVORÁRE, învîlvorări, s. f. Acțiunea de a se învîlvora și rezultatul ei; ardere cu flăcări mari. (Fig.) Era o pasăre îndrăzneață și venea dinspre munți, pe învîlvorările amurgului. CAMILAR, TEM. 131.

învâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 învâlvoreáză

învâlvorá vb., ind. prez. 3 sg. învâlvoreáză

A SE ÎNVÂLVORÁ pers. 3 se ~eáză intranz. pop. A fi cuprins de vâlvoare; a arde cu pară mare; a pălălăi. /în + vâlvoare