ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ÎNVÂLTORÍ, pers. 3 învâltorește, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ridica în vârtejuri; a se învolbura. – În + vâltoare.

ÎNVÎLTORÍ, învîltoresc, vb. IV. Refl. A se învîrteji, a fi cuprins de vîltoare. Colbul de pe jos se învîltorește, se așază în straturi groase pe fețele brăzdate de sudoare. REBREANU, I. 12.

ÎNVÂLTORÍ, învâltoresc, vb. IV. Refl. A se învârteji, a fi cuprins de vâltoare. – Din în- + vâltoare.

ÎNVÂLTORÍ vb. v. învârteji, învolbura, zbate.

A ÎNVÂLTORÍ ~ésc tranz. A face să se învâltorească. /în + vâltoare

A SE ÎNVÂLTORÍ mă ~ésc intranz. A fi cuprins de vâltoare. /în + vâltoare

învîltoáre f., pl. orĭ (din *învoltoare, d. învolb. V. vultoare). Locu unde se învoalbe pînza la țesut. Vultoare.

învîltori vb. v. ÎNVÎRTEJI. ÎNVOLBURA. ZBATE.