ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu troiene; a (se) înzăpezi. [Pr.: -tro-ie-] – În + troian.

ÎNTROIENÍ, întroienesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu troiene, a înfunda cu troiene de zăpadă; a troieni, a înzăpezi. Viscolul a întroienit drumurile. ◊ Refl. Ajungi prin Constanța la București în cîteva zile, cînd trenul nu se întroienește în Bărăgan. BART, E. 309.

întroiení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 să întroieneáscă

întroiení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întroienésc, imperf. 3 sg. întroieneá; conj. prez. 3 sg. și pl. întroieneáscă

ÎNTROIENÍ vb. v. înzăpezi.

întroienì v. a acoperi cu troiene de zăpadă.

întroĭenésc și troĭenésc v. tr. (d. troĭan). Acoper cu troĭanu, nămețesc: zăpada a troĭenit casa. V. refl. Mă înțepenesc în troĭan, în zăpadă groasă: trenu s’a întroĭenit. V. împotmolesc și înzăpădesc.

ÎNTROIENI vb. a (se) înnămeți, a (se) înzăpezi, a (se) nămeți, a (se) troieni, (reg.) a (se) omeți.

întroiení, vb. tranz., refl. – A acoperi cu troiene. – Din în- + troian „nămete” (Scriban, DEX, MDA).