ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

ÎNTRISTÁRE, întristări, s. f. Faptul de a (se) întrista; tristețe, mâhnire, amărăciune; îndurerare. – V. întrista.

ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină trist; a (se) mâhni; a (se) îndurera. – În + trist.

ÎNTRISTÁRE, întristări, s. f. Faptul de a (se) întrista; tristețe, mâhnire, amărăciune; îndurerare. – V. întrista.

ÎNTRISTÁ, întristez, vb. I. Refl. A deveni trist; a se mîhni. Și tu, te-ai întristat fără pricină. C. PETRESCU, C. V. 204. Se căina și se întrista în sufletul ei. ISPIRESCU, L. 26. Iordachi se întrista, Dar pe gînduri mult nu sta. ALECSANDRI, P. P. 181. ◊ Tranz. fact. Te întristează mult lucrul acesta? SAHIA, N. 46. Nu i le-a spus pînă acuma ca să nu-l întristeze. REBREANU, R. I 253. O vreme urîtă mă întristează. NEGRUZZI, S. I 57.

ÎNTRISTÁRE, întristări, s. f. Faptul de a (se) întrista; tristețe, mîhnire, amărăciune. Întristările au distilat în mine veninul trudei. SADOVEANU, A. L. 11. Văd lumea-n întristare, Ca sufletu-mi cernit. ALECSANDRI, P. I 178. O întristare adîncă se vedea pe fața lui. NEGRUZZI, S. I 31.

întristá (a ~) vb., ind. prez. 3 întristeáză

întristáre s. f., g.-d. art. întristắrii; pl. întristắri

întristá vb., ind. prez. 1 sg. întristéz, 3 sg. și pl. întristeáză

întristáre s. f., g.-d. art. întristării; pl. întristări

ÎNTRISTÁ vb. 1. v. mâhni. 2. a afecta, a durea, a îndurera, a mâhni, (înv.) a dosădi, (fig.) a răni. (Mă ~ ce-mi spui.) 3. v. posomorî.

ÎNTRISTÁRE s. 1. v. mâhnire. 2. îndurerare, mâhnire, (fig.) rănire. (~ a unei persoane.) 3. durere, mâhnire, (înv.) dosadă. (Ce ~ să aud cele ce-mi spui!) 4. v. posomoreală. 5. v. tristețe.

A (se) întrista ≠ a (se) bucura, a (se) înveseli, a (se) veseli, a se amuza, a se învoioșa

A se întrista ≠ a se bucura, a se înveseli

Întristare ≠ bucurie, veselie, voioșie

A ÎNTRISTÁ ~éz tranz. A face să se întristeze; a amărî; a scârbi. [Sil. în-tris-] /în + trist

A SE ÎNTRISTÁ mă ~éz intranz. (despre persoane) A deveni trist; a se amărî; a se scârbi; a se posomorî; a se mâhni. /în + trist

întristà v. a (se) face trist, a cauza supărare.

întristare f. suferință morală cauzată de ceva supărător. [V. trist].

întristáre f. Acțiunea de a saŭ de a te întrista, tristeță: întristarea celuĭ ce șĭ-a perdut copiiĭ. V. jale, măhnire.

întristéz v. tr. (d. trist). Fac trist, fac durere sufletuluĭ. V. refl. Devin trist.

ÎNTRISTA vb. 1. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) mîhni, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata cu vorbele tale.) 2. a durea, a îndurera, a mîhni, (înv.) a dosădi, (fig.) a răni. (Mă ~ ce-mi spui.) 3. a (se) mîhni, a (se) posomorî, (înv.) a (se) tînji, (fig.) a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî. (De ce te-ai ~ ?)

ÎNTRISTARE s. 1. amărăciune, mîhnire, necaz, supărare, tristețe, (înv. și pop.) obidire, (pop.) obidă, (înv. și reg.) scîrbă, (Transilv., Mold. și Bucov.) bănat, (înv.) mîhneală, mîhniciune, scîrbie, (fig.) cătrănire. (Ți-a trecut ~?) 2. îndurerare, mîhnire, (fig.) rănire. (~ unei persoane.) 3. durere, mîhnire, (înv.) dosadă. (Ce ~ să aud cele ce-mi spui!) 4. mîhnire, posomoreală, tristețe, (rar) posăceală, (fig.) înnorare. (~ i se vedea pe obraz.) 5. duioșie, durere, jale, tristețe. (~ exprimată de o doină.)

a băga (pe cineva) la întristare expr. a aresta (pe cineva), a băga (pe cineva) la închisoare.

întristare, întristări s. f. (intl.) 1. notă de plată. 2. întristări.