ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper).

ÎNTRETĂIÉRE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Loc unde se întretaie două elemente; intersecție. – V. întretăia.

ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper).

ÎNTRETĂIÉRE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Loc unde se întretaie două elemente; intersecție. – V. întretăia.

ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. 1. Refl. reciproc. A se încrucișa, a se intersecta. O, fără să presimți ce drumuri se-ntretaie, Un zîmbet vag ai ridicat spre astru. CAMIL PETRESCU, V. 26. ◊ Fig. Nechezuri sfîșietoare se-ntretăiau. CAMILAR, N. II 458. Îngîndurat, lăsă cugetul să prefire judecăți încă nelimpezite, fugind, întretăindu-se, amestecîndu-se, revenind, ca rotirea vertiginoasă a priveliștilor. C. PETRESCU, A. 395. Zboară vești contradictorii, Se-ntretaie știrile. TOPÎRCEANU, B. 51. 2. Tranz. A întrerupe. Glas întretăiat de niște grozave suspine. CAMILAR, N. I 185.

ÎNTRETĂIÉRE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei; încrucișare, intersecție. La întretăierea drumurilor.

!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát

întretăiére s. f., g.-d. art. întretăiérii; pl. întretăiéri

întretăiá vb. tăia

întretăiére s. f. tăiere

ÎNTRETĂIÁ vb. a se interfera, a se intersecta, a se încrucișa, (rar) a se strătăia, a se tăia. (Linii care se ~.)

ÎNTRETĂIÉRE s. 1. interferență, intersectare, încrucișare. (~ de linii.) 2. v. răspântie.

ÎNTRETĂIÁ vb. I. tr., refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a (se) încrucișa, a (se) intersecta. [< între + tăia, după fr. entrecouper].

ÎNTRETĂIÉRE s.f. Acțiunea de a (se) întretăia și rezultatul ei; încrucișare, intersecție. [Pron. -tă-ie-. / < întretăia].

ÎNTRETĂIÁ vb. tr., refl. a (se) încrucișa, a (se) intersecta. (după fr. /s’/entrecouper)

A ÎNTRETĂIÁ întretái tranz. A tăia de-a curmezișul; a intersecta. [Sil. în-tre-tă-ia] /între- + a tăia

A SE ÎNTRETĂIÁ pers. 3 se întretáie intranz. (despre drumuri, linii) A veni din direcții diferite, întâlnindu-se într-un punct; a se încrucișa; a se intersecta. /între- + a tăia

întretăià v. 1. a tăia în diferite locuri; 2. fig. a întrerupe adesea: vorbele-i pe baze mor ’ntretăiate BOL.

*întretáĭ, -tăĭát, a -tăĭá v. tr. (după fr. entrecouper). Taĭ în diferite locurĭ: podurile întretaĭe rîu. Întrerup: suspinele îĭ întretăĭaŭ vocea.

ÎNTRETĂIA vb. a se interfera, a se intersecta, a se încrucișa, (rar) a se strătăia, a se tăia. (Linii care se ~.)

ÎNTRETĂIERE s. 1. interferență, intersectare, încrucișare. (~ de linii.) 2. (concr.) intersecție, încrucișare, răscruce, răspîntie, (pop.) cruce, furca-drumului. (La ~ unui drum.)

ÎNTRETĂIERE. Subst. Întretăiere, intersecție, încrucișare, încrucișat, crucișătură (reg.). Punct de intersecție, răscruce, răspîntie, cruce (furcă) de drumuri, nod, noduleț (dim.); nod de cale ferată. Răscrucile cerului, crucea amiezii. Confluență; interferență; împletire, împletit, împletitură; întrepătrundere. Traversare. Cruce, cruciuliță (dim.), cruciță (rar); fofelniță, răscruce. Adj. Întretăiat, încrucișat, cruciș, în cruce. Nodal. Confluent, întrețesut: împletit. Vb. A se întretăia, a se intersecta, a se încrucișa, a face cruce, a se împleti (fig.), a se întîlni, a i se face (cuiva) calea cruce cu cineva. A intersecta. A interfera. A împleti; a întrețese. A se întrețese (fig.), a se întrepătrunde. A traversa, a trece peste.... A încrucișa, a cruci (rar), a pune (a așeza) cruciș. Adv. Cruciș, în cruciș, cruce, în cruce, în răscruce. V. apropiere, coeziune, convergență, legătură, unire.