Dicționare ale limbii române

19 definiții pentru întretăiat

ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper).
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. Refl. recipr. (Despre linii, drumuri etc.) A se intersecta, a se încrucișa. [Pr.: -tă-ia] – Între1- + tăia (după fr. entrecouper).
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. Care se intersectează, se încrucișează cu altul. ♦ (Despre vorbire, plâns, respirație etc.) Întrerupt, cu întreruperi. [Pr.: -tă-iat] – V. întretăia.
ÎNTRETĂIÁ, întretái, vb. I. 1. Refl. reciproc. A se încrucișa, a se intersecta. O, fără să presimți ce drumuri se-ntretaie, Un zîmbet vag ai ridicat spre astru. CAMIL PETRESCU, V. 26. ◊ Fig. Nechezuri sfîșietoare se-ntretăiau. CAMILAR, N. II 458. Îngîndurat, lăsă cugetul să prefire judecăți încă nelimpezite, fugind, întretăindu-se, amestecîndu-se, revenind, ca rotirea vertiginoasă a priveliștilor. C. PETRESCU, A. 395. Zboară vești contradictorii, Se-ntretaie știrile. TOPÎRCEANU, B. 51. 2. Tranz. A întrerupe. Glas întretăiat de niște grozave suspine. CAMILAR, N. I 185.
ÎNTRETĂIÁT, -Ă, întretăiați, -te, adj. 1. Tăiat de-a curmezișul; încrucișat. Drumuri întretăiate. 2. (Despre vorbire, respirație, plîns etc.) întrerupt, cu întreruperi, cu intermitențe. Gemea de turbare neputincioasă bolborosind cuvinte întretăiate. DUMITRIU, P. F. 42. Frusinica înlemni cu răsuflarea întretăiată. MIHALE, O. 503. ◊ (Adverbial) Elvira zise întretăiat, printre lacrimi: – O să ne omoare. DUMITRIU, B. F. 46.
!întretăiá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretái, 2 sg. te întretái, 3 se întretáie, 1 pl. ne întretăiém, 2 pl. vă întretăiáți; conj. prez. 3 să se întretáie; ger. întretăíndu-se; part. întretăiát
întretăiá vb. tăia
ÎNTRETĂIÁ vb. a se interfera, a se intersecta, a se încrucișa, (rar) a se strătăia, a se tăia. (Linii care se ~.)
ÎNTRETĂIÁT adj. 1. încrucișat, (înv.) împoncișat. (Linii, drumuri ~.) 2. v. intermitent.
ÎNTRETĂIÁ vb. I. tr., refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a (se) încrucișa, a (se) intersecta. [< între + tăia, după fr. entrecouper].
ÎNTRETĂIÁ vb. tr., refl. a (se) încrucișa, a (se) intersecta. (după fr. /s’/entrecouper)
A ÎNTRETĂIÁ întretái tranz. A tăia de-a curmezișul; a intersecta. [Sil. în-tre-tă-ia] /între- + a tăia
A SE ÎNTRETĂIÁ pers. 3 se întretáie intranz. (despre drumuri, linii) A veni din direcții diferite, întâlnindu-se într-un punct; a se încrucișa; a se intersecta. /între- + a tăia
ÎNTRETĂIÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNTRETĂIA și A SE ÎNTRETĂIA. 2) Care are întreruperi; cu pauze. Respirație ~tă. Vorbire ~tă. [Sil. în-tre-tă-iat] /v. a întretăia
întretăià v. 1. a tăia în diferite locuri; 2. fig. a întrerupe adesea: vorbele-i pe baze mor ’ntretăiate BOL.
*întretáĭ, -tăĭát, a -tăĭá v. tr. (după fr. entrecouper). Taĭ în diferite locurĭ: podurile întretaĭe rîu. Întrerup: suspinele îĭ întretăĭaŭ vocea.
ÎNTRETĂIA vb. a se interfera, a se intersecta, a se încrucișa, (rar) a se strătăia, a se tăia. (Linii care se ~.)
ÎNTRETĂIAT adj. 1. încrucișat, (înv.) împoncișat. (Linii, drumuri ~.) 2. intermitent, întrerupt, (fig.) rupt. (Plîns ~; respirație ~.)

întretăiat dex online | sinonim

întretăiat definitie

Intrare: întretăia
întretăia verb grupa I conjugarea I
Intrare: întretăiat
întretăiat adjectiv