ÎNTRERÚMPE vb. III. v. întrerupe.

ÎNTRERÚMPERE s. f. v. întrerupere.

ÎNTRERÚPE, întrerúp, vb. III. Tranz. și refl. A (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfășurarea unei acțiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri în cursul unei lucrări, al unei activități; p. gener. a (se) opri, a (se) suspenda. ♦ Tranz. A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva. [Perf. s. întrerupsei, part. întrerupt – Var.: (Înv.) întrerúmpe vb. III] – Între1- + rupe (după fr. interrompre).

ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s. f.] – V. întrerupe.

ÎNTRERÚMPE vb. III. v. întrerupe.

ÎNTRERÚMPERE s. f. v. întrerupere.

ÎNTRERÚPE, întrerúp, vb. III. Tranz. și refl. A (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfășurarea unei acțiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri în cursul unei lucrări, al unei activități; p. gener. a (se) opri, a (se) suspenda. ♦ Tranz. A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva. [Perf. s. întrerupsei, part. întrerupt – Var.: (Înv.) întrerúmpe vb. III] – Între1- + rupe (după fr. interrompre).

ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = permanent, necontenit, continuu. [Var.: (înv.) întrerúmpere s. f.] – V. întrerupe.

ÎNTRERÚMPE vb. III v. întrerupe.

ÎNTRERÚMPERE s. f. v. întrerupere.

ÎNTRERÚPE, întrerúp, vb. III. Tranz. A opri temporar, printr-o intervenție, cursul, desfășurarea unui lucru, a unei acțiuni, a unei mișcări etc.; a opri, a stingheri pe cineva de la ceva. Înghețul și viscolele iernii au întrerupt lucrările. SADOVEANU, O. VI 394. Poftindu-i la mese, îi ruga frumos să nu întrerupă artistele pe scenă. BART, E. 360. Pe cînd eram ajuns aci cu scrisul, fusei întrerupt de fetița mea. ODOBESCU, S. III 42. ◊ Refl. Toți se întrerupseră din lucru. C. PETRESCU, Î. II 43. Își executa mișcările însoțite de aceleași fluierături. Deodată se întrerupe. SAHIA, N. 110. ♦ A opri pe cineva în timp ce vorbește, a tăia vorba cuiva. Să ne dea nouă pămîntul, că noi îl muncim! îl întrerupseră alții gălăgios. REBREANU, R. II 88. Nu întrerupeți pe orator! CARAGIALE, O. I 156. Apoi tocmai la asta vream s-ajung; dar dacă mă întrerupi mereu! id. ib. II 126. ◊ Absol. Profesorul... încercă de cîteva ori să întrerupă. C. PETRESCU, Î. I 14. Uite, vezi! ăsta e cusurul tău – întrerupi! CARAGIALE, O. II 126. – Forme gramaticale: perf. s. întrerupsei, part. întrerupt. – Variantă: (învechit) întrerúmpe (NEGRUZZI, S. I 99) vb. III.

ÎNTRERÚPERE, întreruperi, s. f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei; oprire, suspendare. Urgența lucrării nu îngăduia nici o întrerupere a lucrului. ◊ Loc. adv. Fără întrerupere = neîntrerupt, necurmat, necontenit, continuu. Ară fără întrerupere din noapte pînă-n noapte; întoarse astfel nouă hectare. MIHALE, O. 191. Meșterii lucrau fără întrerupere și nu mai aflau răgaz. SADOVEANU, O. VI 385. ♦ Intervenție (replică, exclamație etc.) care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii. [Iuga] în loc să-l intimideze, îl întărîta și-l îndemna să continue mai calm și cu mai multă siguranță... Întreruperea nu-l tulbură de loc. REBREANU, R. I 296. – Variantă: (învechit) întrerúmpere (NEGRUZZI, S. I 18) s. f.

întrerúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întrerúp, perf. s. 1 sg. întrerupséi, 1 pl. întrerúpserăm; part. întrerúpt

întrerúpere s. f., g.-d. art. întrerúperii; pl. întrerúperi

întrerúpe vb. rupe[1]

întrerúpere s. f. rupere

ÎNTRERÚPE vb. 1. v. înceta. 2. a conteni, a înceta, a (se) opri, a părăsi. (Au ~ lucrul în semn de protest.) 3. v. suspenda. 4. a se opri, (înv.) a se zăticni. (S-a ~ din mâncat.) 5. v. curma. 6. (înv.) a prerumpe. (Scuză-mă că te ~.) 7. a curma, (fig.) a rupe. (A ~ tăcerea.) 8. v. opri. 9. a se curma, a înceta, a se opri, (fig.) a se frânge. (Cântecul s-a ~ brusc.) 10. a (se) curma, a (se) opri, (fig.) a (se) tăia. (I s-a ~ respirația de emoție.) 11. a se frânge. (Liniile se ~ în acel punct.)[1]

ÎNTRERÚPERE s. 1. contenire, încetare, oprire, (înv. și pop.) opreală. (Lucrează fără ~.) 2. v. încetare. 3. v. curmare. 4. pauză, tăcere. (Lungi ~ punctau discuția.) 5. v. suspendare.

ÎNTRERÚMPE vb. III. v. întrerupe.

ÎNTRERÚPE vb. III. tr., refl. A (se) rupe continuitatea unui lucru, a (se) opri brusc (o lucrare, o acțiune etc.). ♦ A lua cuvântul cuiva în timp ce vorbește. [P.i. întrerúp, perf. s. -rupsei, part. -rupt, var. întrerumpe vb. III. / după fr. interrompre].

ÎNTRERÚPERE s.f. Acțiunea de a (se) întrerupe și rezultatul ei; oprire, suspendare. ◊ Fără întrerupere = neîntrerupt, continuu. ♦ Replică, exclamație etc. care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii. [< întrerupe].

ÎNTRERÚPE vb. I. tr., refl. a (se) rupe continuitatea unui lucru, a (se) opri brusc (o lucrare, o acțiune etc.) II. tr. a lua cuvântul cuiva în timp ce vorbește. (după fr. interrompre)

ÎNTRERÚPERE s. f. acțiunea de a (se) întrerupe; oprire, suspendare. ♦ fără ~ = neîntrerupt, continuu. ◊ intervenție care împiedică pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii. ◊ (inform.) oprire temporară sau definitivă a unui program. (< întrerupe)

A ÎNTRERÚPE întrerúp tranz. A face să se întrerupă. ~ o activitate. ~ lucrările. /între- + a rupe[1]

A SE ÎNTRERÚPE mă întrerúp intranz. A se opri în cursul unei activități, unei acțiuni. M-am întrerupt din lucru. /între- + a rupe[1]

ÎNTRERÚPERE ~i f. v. A ÎNTRERUPE și A SE ÎNTRERUPE. ◊ Fără ~ în mod continuu; fără încetare. /v. a (se) întrerupe

întrerupe v. 1. a rupe la mijloc; 2. a tăia vorba; 3. a se opri la mijloc.

întrerupere f. 1. acțiunea de a întrerupe; 2. încetarea unei lucrări.

*întrerúp, -rúpt, a -rúpe v. tr. (fr. interrompre, lat. interrúmpere). Rup continuitatea unuĭ lucru, opresc cursu: a întrerupe un curent electric, relațiunile cu cineva. Taĭ vorba: unu din mulțime îl întrerupse pe orator. – Vechĭ prerup.

*întrerúpere f. Acțiunea de a saŭ de a se întrerupe: întreruperea unuĭ curent electric. Tăĭerea vorbeĭ: întreruperile publiculuĭ nu-l lăsaŭ pe orator să vorbească. Ret. Suspensiune, tăcere momentană p. a face publicu curios. V. retorică.

ÎNTRERUPE vb. 1. a(-și) înceta, a(-și) opri, a(-și) sista, a(-și) suspenda. (Uzina și-a ~ activitatea.) 2. a conteni, a înceta, a (se) opri, a părăsi. (Au ~ lucrul în semn de protest.) 3. a suspenda. (Au ~ cursurile pe cîteva zile.) 4. a se opri, (înv.) a se zăticni. (S-a ~ din mîncat.) 5. a curma, a opri, (fig.) a reteza, a stăvili. (Nu poate ~ scandalul.) 6. (înv.) a prerumpe. (Scuză-mă că te ~.) 7. a curma, (fig.) a rupe. (A ~ tăcerea.) 8. a conteni, a înceta, a se opri, (Mold. și Bucov.) a stîmpi, (înv.) a pristoi. (A ~ din cîntat, din citit, cu vorba.) 9. a se curma, a înceta, a se opri, (fig.) a se frînge. (Cîntecul s-a ~ brusc.) 10. a (se) curma, a (se) opri, (fig.) a (se) tăia. (I s-a ~ respirația de emoție.) 11. a se frînge. (Liniile se ~ în acel punct.)

ÎNTRERUPERE s. 1. contenire, încetare, oprire, (înv. și pop.) opreală. (Lucrează fără ~.) 2. încetare, oprire, sistare, suspendare. (~ lucrului de către greviști.) 3. curmare, oprire, (fig.) stăvilire. (~ scandalului.) 4. pauză, tăcere. (Lungi ~ punctau discuția.) 5. suspendare. (~ ședinței pentru două ore.)

ÎNTRERÚPERE (< întrerupe) s. f. Acțiunea de a (se) întrerupere; oprire (temporară) din acțiune. ◊ (Dr.) Întreruperea prescripției = stingerea pe trecut, în cazurile prevăzute de lege (introducerea unor acțiuni, recunoașterea debitorului sau săvârșirea unui act începător de executare) a efectelor prescripției extinctive, intervenite până la survenirea acestei cauze, urmând ca după încetarea ei să înceapă a curge un nou termen. ♦ (INFORM.) Oprirea temporară sau definitivă a executării unui program. ◊ Sistem de întreruperi = familie de tipuri de î. cu care este prevăzut un calculator și care permite controlul executării programelor. ♦ Intervenție care oprește pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii.