Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru ├«ntreb─âtor

├ÄNTREB─éT├ôR, -O├üRE, ├«ntreb─âtori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care ├«ntreab─â, care exprim─â o ├«ntrebare; interogativ. ÔÇô ├Äntreba + suf. -─âtor.
├ÄNTREB─éT├ôR, -O├üRE, ├«ntreb─âtori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care ├«ntreab─â, care exprim─â o ├«ntrebare; interogativ. ÔÇô ├Äntreba + suf. -─âtor.
├ÄNTREB─éT├ôR, -O├üRE, ├«ntreb─âtori, -oare, adj. (Mai ales despre privire) Care pare a pune o ├«ntrebare, care cerceteaz─â; interogativ, iscoditor. ├Ä╚Öi aruncar─â unii altora priviri ╚Öi mai ├«ntreb─âtoare. PAS, Z. IV 74. St─âp├«nul locului se ├«nf─â╚Ťi╚Ö─â cu z├«mbet larg, ├«ntreb─âtor de pofta mu╚Öteriilor. SADOVEANU, O. I S09. ├Ä╚Öi ├«ndrept─â privirea c─âtre colonel, ├«ntreb─âtoare, asemenea ╚Öcolarului care stie lec╚Ťia. SAHIA, N. 77. ÔŚŐ (Adverbial) De dou─â ori unul din tineri a ├«ntors capul spre mine ╚Öi s-a uitat ├«ntreb─âtor. SAHIA, U.R.S.S. 62. Indic─â mosafirului un scaun aproape de d├«nsul ╚Öi apoi se uit─â la fiul s─âu, ├«ntreb─âtor. REBREANU, R. I 81.
întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre
întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre
ÎNTREBĂTÓR adj. v. interogativ.
SEMN ÎNTREBĂTÓR s. v. semnul întrebării.
ÎNTREBĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și adverbial Care întreabă; care exprimă o întrebare; cu nedumerire; interogativ. Privire ~oare. A se uita ~. /a întreba + suf. ~ător
întrebător a. interogativ.
ÎNTREBĂTOR adj. interogativ. (Ton ~.)
semn întrebător s. v. SEMNUL ÎNTREBĂRII.
întrebător, întrebători s. m. (intl.) 1. anchetator. 2. procuror. 3. judecător.

întrebător dex online | sinonim

întrebător definitie

Intrare: întrebător
întrebător adjectiv