ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

ÎNTRAURÍT, -Ă, întrauriți, -te, adj. (Înv. și pop.) De aur; aurit. [Pr.: -tra-u-] – V. întrauri.

ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) A auri. [Pr.: -tra-u-] – Întru + auri.

ÎNTRAURÍT, -Ă, întrauriți, -te, adj. (Rar) De aur; aurit. [Pr.: -tra-u-] – V. întrauri.

ÎNTRAURÍ, întrauresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A acoperi cu un strat subțire de aur; a auri. (Fig.) Căpșorul blond întraurit de soare Se razemă pe mîna dalbă. IOSIF, P. 18.

ÎNTRAURÍT, -Ă, întrauriți, -te, adj. (Rar) De aur, aurit. Degetul îi rămase întraurit. RETEGANUL, P. V 17.

!întraurí (înv., pop.) (în-tra-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 să întraureáscă

întraurí vb. (sil. -u-; mf. într-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întraurésc, imperf. 3 sg. întraureá; conj. prez. 3 sg. și pl. întraureáscă

ÎNTRAURÍ vb. v. auri.

ÎNTRAURÍT adj. v. aurit.

aurésc v. tr. (d. aur). Poleĭesc cu aur. – Vechĭ și auréz. În Trans. și întrauresc (Șincaĭ) și înauresc.

întraurésc, V. auresc.

întrauri vb. v. AURI.

întraurit adj. v. AURIT.