ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

ÎNTRAJUTORÁRE s. f. Ajutorare reciprocă, ajutor mutual. – Întru + ajutorare.

ÎNTRAJUTORÁ, întrajutorez, vb. I. Refl. recipr. A se ajuta unul pe altul. – Din întrajutorare (derivat regresiv).

ÎNTRAJUTORÁRE s. f. Ajutorare reciprocă, ajutor mutual. – Întru + ajutorare.

ÎNTRAJUTORÁRE s. f. Ajutorare reciprocă, ajutor mutual. Politica externă a R.P.R. se bazează de asemenea pe prietenia, colaborarea și întrajutorarea frățească cu Marea Republică Populară Chineză, cu țările de democrație populară din Europa. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2513.

!întrajutorá (a se ~) (în-tra-) vb. refl., ind. prez. 3 se întrajutoreáză

!întrajutoráre (în-tra-) s. f., g.-d. art. întrajutorắrii

întrajutorá vb. (sil. mf. într-), ind. prez. 1 sg. întrajutoréz, 3 sg. și pl. întrajutoreáză

întrajutoráre s. f., g -d. art. întrajutorării

A SE ÎNTRAJUTORÁ mă ~éz intranz. A se ajuta reciproc (unul cu altul). /Din întrajutorare

ÎNTRAJUTORÁRE f. 1) v. A SE ÎNTRAJUTORA. 2) Ajutor reciproc; ajutor mutual. [G.-D. întrajutorării; Sil. într-a-] /întru + ajutorare