Dicționare ale limbii române

18 definiții pentru întovărășire

ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.
ÎNTOVĂRĂȘÍRE, întovărășiri, s. f. Acțiunea de a (se) întovărăși și rezultatul ei. – V. întovărăși.
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu... 2. Refl. recipr. A se împrieteni. 3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. – În + tovarăș.
ÎNTOVĂRĂȘÍRE, întovărășiri, s. f. Acțiunea de a (se) întovărăși și rezultatul ei. – V. întovărăși.
ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV. 1. Tranz. A însoți, a fi tovarăș de drum cu cineva, a merge pe același drum cu cineva. Vreo două bătrîne mă întovărășesc pînă acolo. CAMIL PETRESCU, U. N. 293. Titu Herdelea se bucură că va întovărăși singur pe Nadina. REBREANU, R. I 230. Să ne dați voie a vă întovărăși pînă acolo. ALECSANDRI, T. I 145. ◊ Fig. Șoseaua ce vine de la Cîrlibaba, întovărășind Someșul cînd în dreapta, cînd în stînga. REBREANU, I. 9. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc cu necesitate în același timp cu altceva; a însoți. Turburările cari au întovărășit moartea împăratului Alexandru... înlătura pentru moment temerile unui război. GHICA, S. 129. 2. Refl. A-și lua (pe cineva) ca tovarăș, a face tovărășie cu cineva; a se lega, a se alia. V-ați întovărășit cu feciorul Nataliei. CAMILAR, N. II 386. Cu acești voinici se întovărăși și un... pui de romîn. ISPIRESCU, L. 200. Nu te întovărăși cu omul becisnic. NEGRUZZI, S. I 248. 3. Refl. reciproc. A forma o întovărășire agricolă. Foloasele mari pe care mii și zeci de mii de țărani le-au avut de pe urma faptului că s-au întovărășit și că și-au lucrat pămîntul în comun... sînt un puternic îndemn pentru sute de mii de țărani muncitori de a forma întovărășiri. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2376.
ÎNTOVĂRĂȘÍRE, întovărășiri, s. f. Acțiunea de a (se) întovărăși și rezultatul ei. 1. Însoțire, tovărășie. 2. (În țările care construiesc socialismul; de obicei determinat prin «agricolă») Formă simplă a cooperației agricole de producție în care țăranii muncitori se unesc de bunăvoie pentru a munci pămîntul în comun, în vederea obținerii unei producții sporite, pămîntul și celelalte mijloace de producție rămînînd în proprietatea privată a întovărășiților. În întovărășiri țăranii muncitori au posibilitatea să se convingă practic de foloasele lucrării pămîntului pe suprafețe mari cu mijloace mecanizate, să se deprindă cu munca în colectiv, să-și dea mai bine seama de necesitatea transformării socialiste a agriculturii. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 75. Organizarea întovărășirilor agricole deschide largi perspective pentru trecerea în țara noastră de la o agricultură extensivă la una intensivă, oferă posibilitatea introducerii pe scară largă a măsurilor agrotehnice avansate. CONTEMPORANUL, S- II, 1952, nr. 285, 2/3. Trebuie organizată în primul rînd munca țărănimii... irigație, replantări, întovărășiri pentru producție. SADOVEANU, E. 31.
întovărășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 să întovărășeáscă
întovărășíre s. f., g.-d. art. întovărășírii; pl. întovărășíri
întovărășí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întovărășésc, imperf. 3 sg. întovărășeá; conj. prez. 3 sg. și pl. întovărășeáscă
întovărășíre s. f., g.-d. art. întovărășírii; pl. întovărășíri
ÎNTOVĂRĂȘÍ vb. 1. v. însoți. 2. a însoți, a urma. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. v. asocia.
ÎNTOVĂRĂȘÍRE s. 1. v. însoțire. 2. asociație, asociere, tovărășie, (înv. și reg.) sâmbră, soție, (reg.) ortăcie, simbrie, soțiire. (~ celor doi negustori n-a durat.)
A ÎNTOVĂRĂȘÍ ~ésc tranz. 1) A urma în calitate de tovarăș; a însoți; a acompania; a conduce. 2) A face să se întovărășească. /în + tovarăș
A SE ÎNTOVĂRĂȘÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni tovarăș (unul cu altul); a stabili relații de tovărășie; a se asocia. 2) A fi tovarăș (unul cu altul); a fi în relații de tovărășie. /în + tovarăș
întovărășì v. 1. a însoți; 2. a se asocia. [V. tovarăș].
întovărășésc v. tr. (d. tovarăș). Asociez. V. refl. Mă asociez. V. însîmbrez.
ÎNTOVĂRĂȘI vb. 1. a acompania, a conduce, a duce, a însoți, a petrece, (reg.) a întroloca. (L-a ~ pînă la poartă.) 2. a însoți, a urma. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. a se asocia, a se grupa, a se însoți, a se uni, (înv. și pop.) a se prinde, (reg.) a se ortăci, (Mold. și Transilv.) a se însîmbra, (prin Transilv.) a se soți, (înv.) a intra. (Vino să te ~ cu mine.)
ÎNTOVĂRĂȘIRE s. 1. acompaniere, conducere, însoțire, petrecere. (~ cuiva pînă la poartă.) 2. asociație, asociere, tovărășie, (înv. și reg.) sîmbră, soție, (reg.) ortăcie, simbrie, soțiire. (~ celor doi negustori n-a durat.)

întovărășire dex online | sinonim

întovărășire definitie

Intrare: întovărăși
întovărăși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: întovărășire
întovărășire substantiv feminin