Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

25 defini╚Ťii pentru ├«ntitulat

INTITUL├ü, intitulez, vb. I. Tranz. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi ├«ntr-un anumit fel pe cineva sau ceva. ÔÖŽ Refl. A purta un titlu; a se numi. [Var.: (pop.) ├«ntitul├í vb. I] ÔÇô Din fr. intituler, lat. intitulare.
INTITUL├üT, -─é, intitula╚Ťi, -te, adj. Purt├ónd numele, denumit, numit. [Var.: (pop.) ├«ntitul├ít, -─â adj.] ÔÇô V. intitula.
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.
ÎNTITULÁT, -Ă adj. v. intitulat.
INTITUL├ü, intitulez, vb. I. Tranz. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi ├«ntr-un anumit fel pe cineva sau ceva. ÔÖŽ Refl. A purta un titlu; a se numi. [Var.: (pop.) ├«ntitul├í vb. I] ÔÇô Din fr. intituler, lat. intitulare.
INTITUL├üT, -─é, intitula╚Ťi, -te, adj. Purt├ónd numele, denumit, numit... [Var.: (pop.) ├«ntitul├ít, -─â adj.] ÔÇô V. intitula.
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.
ÎNTITULÁT, -Ă adj. v. intitulat.
INTITUL├ü, intitulez, vb. I. Tranz. A pune, a da un titlu (unei scrieri, unei persoane etc.). ÔÖŽ Refl. A purta un titlu, a se numi. Ion Huniade se intitula voievod al Ardealului. ÔÇô Variant─â: ├«ntitul├í vb. I.
INTITUL├üT, -─é, intitula╚Ťi, -te, adj. Care are un titlu; numit. ├Än 1909 a ap─ârut lucrarea lui Lenin intitulat─â ┬źMaterialism ╚Öi empiriocriticism┬╗. Ôľş Miron Costin a mai scris ╚Öi opera intitulat─â ┬źDe neamul Moldovenilor┬╗. IST. R.P.R. 216. ÔÇô Variant─â: ├«ntitul├ít, -─â (GALAN, B. I 67) adj.
ÎNTITULA vb. I v. intitula.
ÎNTITULÁT, -Ă adj. v. intitulat.
intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitul├í vb., ind. prez. 1 sg. intitul├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. intitule├íz─â[1]
INTITULÁ vb. v. supranumi.[1]
INTITULÁT adj. denumit, numit, poreclit, supranumit, zis, (înv.) titluit. (Al. Golescu, ~ Arăpilă.)
INTITUL├ü vb. I. tr. A da un titlu (unei c─âr╚Ťi, unei lucr─âri etc.). ÔÖŽ refl. A-╚Öi lua, a-╚Öi da un titlu. [P.i. 3,6 -leaz─â, var. ├«ntitula vb. I. / < fr. intituler, cf. lat. intitulare].
ÎNTITULÁ vb. I. v. intitula.
INTITUL├ü vb. I. tr. a da un titlu (unei c─âr╚Ťi). II. refl. a-╚Öi lua, a-╚Öi da un titlu. (< fr. intituler, lat. intitulare)
A INTITUL├ü ~├ęz tranz. (c─âr╚Ťi, articole) A ├«nzestra cu un titlu; a numi. /<fr. intituler, lat. intitulare[1]
A SE INTITULÁ se ~eáză intranz. A purta un titlu; a se numi. /<fr. intituler, lat. intitulare[1]
întitulá v. a da un titlu.
*├«ntitul├ęz v. tr. (mlat. intitulo, -├íre, fr. intituler, it. intitolare). Da┼ş titlu une─ş c─âr╚Ť─ş, unu─ş suveran. V. refl. ├Äm─ş da┼ş titlu de: acest mitropolit se ├«ntituleaz─â ÔÇ×al Moldove─ş ╚Öi Suceve─şÔÇŁ.
INTITULA vb. a boteza, a chema, a denumi, a numi, a porecli, a spune, a supranumi, (├«nv. ╚Öi reg.) a num─âra, (├«nv.) a gr─âi, a nomina, a numeni, a titlui. (Pentru vitejia lui l-au ~ ÔÇ×BravulÔÇŁ.)
INTITULAT adj. denumit, numit, poreclit, supranumit, zis, (înv.) titluit. (Al. Golescu, ~ Arăpilă.)

întitulat dex online | sinonim

întitulat definitie

Intrare: intitula
intitula verb grupa I conjugarea a II-a
întitula verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: intitulat
intitulat
întitulat