Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

28 defini╚Ťii pentru ├«ntitulare

INTITUL├ü, intitulez, vb. I. Tranz. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi ├«ntr-un anumit fel pe cineva sau ceva. ÔÖŽ Refl. A purta un titlu; a se numi. [Var.: (pop.) ├«ntitul├í vb. I] ÔÇô Din fr. intituler, lat. intitulare.
INTITUL├üRE, intitul─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) intitula ╚Öi rezultatul ei; titlu, nume. [Var.: (pop.) ├«ntitul├íre s. f.] ÔÇô V. intitula.
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.
ÎNTITULÁRE s. f. v. intitulare.
INTITUL├ü, intitulez, vb. I. Tranz. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi ├«ntr-un anumit fel pe cineva sau ceva. ÔÖŽ Refl. A purta un titlu; a se numi. [Var.: (pop.) ├«ntitul├í vb. I] ÔÇô Din fr. intituler, lat. intitulare.
INTITUL├üRE, intitul─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) intitula ╚Öi rezultatul ei; titlu, nume. [Var.: (pop.) ├«ntitul├íre s. f.] ÔÇô V. intitula.
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.
ÎNTITULÁRE s. f. v. intitulare.
INTITUL├ü, intitulez, vb. I. Tranz. A pune, a da un titlu (unei scrieri, unei persoane etc.). ÔÖŽ Refl. A purta un titlu, a se numi. Ion Huniade se intitula voievod al Ardealului. ÔÇô Variant─â: ├«ntitul├í vb. I.
INTITUL├üRE s. f. (Rar) Ac╚Ťiunea de a (se) intitula; numire; (concretizat) titlu. M─âria-ta... ÔÇô Ce? mai auzii aceast─â-ntitulare. C─âtre cine O rosti╚Ťi? DAVILA, V. V. 51. ÔÇô Variant─â: ├«ntitul├íre s. f.
ÎNTITULA vb. I v. intitula.
ÎNTITULÁRE s. f. v. intitulare.
intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intituláre s. f., g.-d. art. intitulắrii; pl. intitulắri
intitul├í vb., ind. prez. 1 sg. intitul├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. intitule├íz─â[1]
intituláre s. f., g.-d. art. intitulării; pl. intitulări
INTITULÁ vb. v. supranumi.[1]
INTITULÁRE s. v. denumire, nume, numire.
INTITUL├ü vb. I. tr. A da un titlu (unei c─âr╚Ťi, unei lucr─âri etc.). ÔÖŽ refl. A-╚Öi lua, a-╚Öi da un titlu. [P.i. 3,6 -leaz─â, var. ├«ntitula vb. I. / < fr. intituler, cf. lat. intitulare].
INTITUL├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a (se) intitula. [< intitula].
ÎNTITULÁ vb. I. v. intitula.
INTITUL├ü vb. I. tr. a da un titlu (unei c─âr╚Ťi). II. refl. a-╚Öi lua, a-╚Öi da un titlu. (< fr. intituler, lat. intitulare)
A INTITUL├ü ~├ęz tranz. (c─âr╚Ťi, articole) A ├«nzestra cu un titlu; a numi. /<fr. intituler, lat. intitulare[1]
A SE INTITULÁ se ~eáză intranz. A purta un titlu; a se numi. /<fr. intituler, lat. intitulare[1]
întitulá v. a da un titlu.
*├«ntitul├ęz v. tr. (mlat. intitulo, -├íre, fr. intituler, it. intitolare). Da┼ş titlu une─ş c─âr╚Ť─ş, unu─ş suveran. V. refl. ├Äm─ş da┼ş titlu de: acest mitropolit se ├«ntituleaz─â ÔÇ×al Moldove─ş ╚Öi Suceve─şÔÇŁ.
INTITULA vb. a boteza, a chema, a denumi, a numi, a porecli, a spune, a supranumi, (├«nv. ╚Öi reg.) a num─âra, (├«nv.) a gr─âi, a nomina, a numeni, a titlui. (Pentru vitejia lui l-au ~ ÔÇ×BravulÔÇŁ.)
intitulare s. v. DENUMIRE. NUME. NUMIRE.

întitulare dex online | sinonim

întitulare definitie

Intrare: intitula
intitula verb grupa I conjugarea a II-a
întitula verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: intitulare
întitulare
intitulare substantiv feminin