ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Pop.) A muia pâine sau mămăligă într-o mâncare. ♦ A muia ușor într-un lichid. [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intingere.

ÎNTÍNGE, întíng, vb. III. Tranz. (Popular) A muia (pîine sau mămăligă) în grăsime, în sos etc. pentru a mînca. Înghițea felie după felie și întingea în topitură bucăți mari de mămăligă, pe care le căptușea apoi cu brînză. SADOVEANU, B. 95. ◊ Absol. Moș Căpățînă începu a întinge și el în mojdeiul pe sfîrșite. HOGAȘ, M. N. 197. Decît să înting în unt Și să mă uit în pămînt, Mai bine-oi întinge-n sare Și m-oi uita la soare. SEVASTOS, N. 28. ♦ (Cu privire la alte obiecte) A muia ușor într-un lichid. Condicaru în picioare îi citea jălbile, întingînd, din vreme în vreme, condeiul de pană de gîscă în călimările de la brîu. GHICA, S. 7. – Forme gramaticale: perf. s. întinsei, part. întins. – Variantă: tínge (DUMITRIU, N. 17) vb. III.

întínge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 să întíngă; ger. întingấnd; part. întíns

întínge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întíng, 1 pl. întíngem, perf. s. 1 sg. întinséi, 1 pl. întínserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. întíngă; ger. întingând; part. întíns

ÎNTÍNGE vb. v. înmuia, muia, uda, umezi.

întínge (întíng, întíns), vb. – A muia, a îmbiba. Lat. tĭngĕre (Pușcariu 886; REW 4504; DAR), cf. it. tingere, fr. teindre, sp. teñir, port. tingir. În parte omonim al lui întinde, datorită omonimiei part. întins (ca în cazul lui încinge cu încinde); totuși, nu pare atît de rar cum presupune DAR, în limba actuală. – Der. întinsoare, s. f. (mîncare cu sos sau grăsime, care se mănîncă întingînd).

A ÎNTÍNGE întíng tranz. fam. (pâinea, mămăliga etc.) A muia într-un produs alimentar (mai ales lichid). ~ mămăliga în mujdei. ~ pâinea în sare. /<lat. intingere

întinge v. a băga, a muia într’un lichid (apă, vin, cerneală, sos). [Lat. INTINGERE].

întíng, -tins, a -tínge v. tr. (lat. tingere și in-tingere, -tinctum, a întinge, a muĭa; it. (in)tingere, fr. teindre, sp. teñir, pg. tingir. V. tinctură). Bag, moĭ într’un lichid orĭ sos: a întinge pînea’n sos și a o duce la gură, a întinge condeĭu’n cerneală.

întinge vb. v. ÎNMUIA. MUIA. UDA. UMEZI.

ÎNTINGE, Ignat (Sur IV), < vb. a întinge.