ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga pe cineva în temniță. – În + temniță.

ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A vârî în temniță. – În + temniță.

ÎNTEMNIȚÁ, întemnițez, vb. I. Tranz. A băga în temniță, a vîrî!a închisoare. V. încarcera. Sute și mii de muncitori, intelectuali, țărani erau întemnițați și schingiuiți în beciurile siguranței. LUPTA DE CLASĂ, 1954, nr. 1, 116. ◊ Fig. Norocul îi apărea în astă-seară... prin ușa în sfirșit căzută în țăndări a destinului său, multă vreme întemnițat. GALACTION, O. I 150.

întemnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 întemnițeáză

întemnițá vb., ind. prez. 1 sg. întemnițéz, 3 sg. și pl. întemnițeáză

ÎNTEMNIȚÁ vb. v. aresta.

A ÎNTEMNIȚÁ ~éz tranz. înv. A băga în temniță; a pune la închisoare. /în + temniță

întemnițà v. a arunca în temniță.

întemnițéz v. tr. Închid în temniță, incarcerez (ChN. 2, 30).

ÎNTEMNIȚA vb. (JUR.) a aresta, a deține, a închide, a reține, (înv. și reg.) a robi, (înv.) a arestălui, a arestui, a popri, a temnița, a zăvorî. (A fost ~ pînă după proces.)