ÎNTEMEIÁ, întemeiez,
vb. I.
1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦
Fig. A pune temelii durabile; a consolida.
2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [
Pr.: -me-ia] –
În +
temei. ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te,
adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional.
2. (
Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [
Pr.: -me-iat] –
V. întemeia. ÎNTEMEIÁ, întemeiez,
vb. I.
1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦
Fig. A pune temelii durabile; a consolida.
2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [
Pr.: -me-ia] –
În +
temei. ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te,
adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rațional.
2. (
Înv.) Întărit, puternic, consolidat. [
Pr.: -me-iat] –
V. întemeia. ÎNTEMEIÁ, întemeiez,
vb. I.
1. Tranz. (Cu privire la state, instituții etc.) A pune baza, a așeza temelia, a înființa, a funda. Da, oameni buni... vom întemeia gospodărie colectivă la Mălini. CAMILAR, TEM. 16. Acolo s-au sculat asupriții, au răsturnat împărăția, au măturat stăpînirea capitaliștilor și au întemeiat stăpînirea clasei muncitoare. SADOVEANU, M. C. 60. Dac-ar judeca toți ca d-ta, domnule, apoi teatrul național nu s-ar putea întemeia niciodată în țară. ALECSANDRI, T. 1024. ♦ (Rar) A zidi, a clădi, a așeza fundamentul unei clădiri. Văzusem la noi la conac, cum săpau și cum întemeiau argații bordeiele. GALACTION, O. I 330. ◊
Refl. pas. Orașele se întemeiază și se înfrumusețează din nou. RUSSO, O. 25.
2. Refl. Fig. A avea ca temei, a se bizui, a se sprijini (pe ceva). Știința și conducerea sovietică se întemeiază pe un realism bărbătesc și îndrăzneț. SADOVEANU, C. 43. Știința nouă, întemeindu-se pe conceptul legilor spiritului... a continuat zdrobirea lumii vechi. BĂLCESCU, O. II 9. ◊
Tranz. Nu-ți întemeia o lume de iluzii pe ce-ai scris. VLAHUȚĂ, P. 133. ♦
Tranz. (Rar) A da temei, a îndreptăți, a împuternici, a autoriza. O asemenea idee... trebuie... să ne întemeieze a recunoaște că concurenții cari răspund la chemările noastre nu sînt școlari îndărătnici. ODOBESCU, S. II 363.
ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiați, -te,
adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, bine susținut. În adevăr, bănuiala îi era întemeiată. CARAGIALE, O. III 40.
2. (Învechit) Întărit, tare, puternic, consolidat. Oraș în cetate... avînd trei părți ale cetății ocolite de o baltă curgătoare și a patra parte, cea făr’ de apă, este foarte întemeiată. GOLESCU, Î. 129.
întemeiá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. întemeiéz, 3 întemeiáză, 1
pl. întemeiém;
conj. prez. 3 să întemeiéze;
ger. întemeínd
întemeiá vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 sg. și pl. întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 sg. și pl. întemeiéze; ger. întemeínd ÎNTEMEIÁ vb. 1. v. înființa. 2. v. făuri. 3. a înființa, (înv. fig.) a așeza. (A ~ un nou sat.) 4. v. baza. ÎNTEMEIÁ vb. v. autoriza, fortifica, îndreptăți, îngădui, întări, justifica, permite. ÎNTEMEIÁT adj., adv. 1. adj. v. fundamentat. 2. adv. v. just. Întemeiat ≠ neîntemeiat, netemeinic A ÎNTEMEIÁ ~iéz tranz. 1) (întreprinderi, grupări, publicații, teorii) A face să ia ființă (având un temei real); a fonda; a înființa; a crea. 2) rar (clădiri, construcții) A ridica, punând temelie trainică; a dura. ~ un oraș. /în + temei A SE ÎNTEMEIÁ mă ~iéz intranz. A pune temei; a se sprijini; a se baza; a se bizui; a conta. /în + temei ÎNTEMEIÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNTEMEIA și A SE ÎNTEMEIA. 2) Care este susținut prin argumente solide; argumentat; motivat. 3) înv. Care are putere de rezistență. /v. a întemeia întemeià v.
1. a pune temelia;
2. fig. a pune temeiu: pe ce te întemeiezi?
întemeĭéz v. tr. (d. temeĭ). Pun temelia, fundez. Înființez, creez: a întemeĭa o școală. Bazez, sprijin: a întemeĭa o afirmațiune pe un principiŭ. V. refl. Mă bazez, mă sprijin, mă bizuĭ. – Vechĭ
întemellez, temeĭez, temelesc, -llesc și
-llicesc. întemeia vb. v. AUTORIZA. FORTIFICA. ÎNDREPTĂȚI. ÎNGĂDUI. ÎNTĂRI. JUSTIFICA. PERMITE. ÎNTEMEIA vb. 1. a constitui, a crea, a ctitori, a funda, a institui, a înființa, a organiza, (astăzi rar) a statornici, (înv.) a sădi, a stabili, a statori, a temeli, (grecism înv.) a sistisi, (fig.) a urzi. (A ~ corpul grănicerilor.) 2. a crea, a făuri, a înfăptui, a realiza. (A ~ un stat național unitar.) 3. a înființa, (înv. fig.) a așeza. (A ~ un nou sat.) 4. a se baza, a se bizui, a conta, a se fundamenta, a se încrede, a se sprijini, (înv. și reg.) a se nădăi, (înv.) a se așeza, a se încredința, a se încumeta, a nădăjdui, a se semeți, a se stărui, (fig.) a miza, a se rezema. (Toată teoria lui se ~ pe...) ÎNTEMEIAT adj., adv. 1. adj. fundamentat, îndreptățit, just, justificat, legitim, logic, motivat, serios, temeinic, (livr.) îndrituit, (fig.) binecuvîntat. (Are obiecții ~; o scuză ~.) 2. adv. drept, just, temeinic. (A judecat ~.)