Dicționare ale limbii române

2 intrări

20 definiții pentru întețire

ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).
ÎNTEȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înteți. – V. înteți.
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge1. 2. Tranz. (Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută. 3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. – Lat. *intitiare (< titio).
ÎNTEȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înteți. – V. înteți.
ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV. 1. Refl. (Subiectul este o acțiune sau un fenomen) A deveni mai mare, mai puternic, mai intens, mai violent, a crește tot mai mult (în intensitate); a se intensifica. Un freamăt adînc... se-ntețește Și crește cu huiet. DEȘLIU, G. 13. Mersul cavaleriilor se întețea. CAMILAR, N. I 215. Afară ploaia s-a întețit. SADOVEANU, N. P. 250. Tunetele se întețesc și peste cîteva minute un adevărat potop s-abate vijelios asupra noastră. VLAHUȚĂ, O. A. 412. ◊ Tranz. S-apucă-ndată, alte crengi uscate taie, Întețesc para zicîndu-și: luminează cele plaie Zarea de l-al nostru foc. NEGRUZZI, S. II 86. 2. Tranz. (Subiectul este un sentiment, o senzație etc.) A cuprinde, a apuca cu putere; a stăpîni. Jupîneasă crîșmăriță, m-a-ntețit un pui de sete. TOMA, C. V. 499. Timpul nașterii sosi... o întețiră durerile. RETEGANUL, P. II 29. De ce mergea, d-aia o întețea urîtul. ISPIRESCU, U. 95. 3. Tranz. A obosi cu insistențe repetate, a stărui pe lîngă cineva; a hărțui. Dacă văzu împăratul că-l întețesc fetele cu rugăciunile, zise... ISPIRESCU, L. 12. ♦ A ataca cu putere. Iar cînd îl întețea vrăjmașul, calul se urca ca fulgend în sus. ISPIRESCU, L. 170. 4. Refl. A se întărîta, a se aprinde. Primăvara [dropioii] se întețesc în lupte amoroase. ODOBESCU, S. III 14.
ÎNTEȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) înteți; intensificare, creștere, sporire, accentuare. La un moment de groaznică întețire a focurilor turcești... descalecă în pripă. ODOBESCU, S. III 594.
întețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 să întețeáscă
întețíre s. f., g.-d. art. întețírii
întețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întețésc, imperf. 3 sg. întețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. întețeáscă
întețíre s. f., g.-d. art. întețírii; pl. întețíri
ÎNTEȚÍ vb. 1. v. ațâța. 2. v. intensifica. 3. v. iuți. 4. v. îndârji. 5. a se îndârji, a se înverșuna, (fig.) a se ascuți. (Disputa s-a ~.) 6. a (se) intensifica, (fig.) a (se) aprinde, a (se) încinge. (Confruntarea dintre ei s-a ~.)
ÎNTEȚÍRE s. 1. ațâțare, înviorare. (~ focului.) 2. creștere, intensificare, întărire, mărire, sporire. (~ vitezei vântului.)
A (se) înteți ≠ a (se) liniști, a (se) micșora, a slăbi, a (se) tempera
întețí (întețésc, întețít), vb.1. A face mai puternic, mai intens. – 2. A grăbi, a accelera. – 3. A mări, a spori. – 4. A incita, a stimula. – Var. înteța. Origine necunoscută. După Pușcariu, Lat. ti, 42, din lat. incitāre, prin intermediul unei disimilări *înceți › înteți; însă Pușcariu 882 consideră etimonul necunoscut; DAR respinge legătura unei legături cu intensus, avînd în vedere dificultățile formale. Der. de la *attῑtĭāre, cu schimbare de pref. (Weigang, Jb, XIX, 136; REW 769), nu este mai sigură. Scriban identifică acest vb. cu întiști, vb. (înv., a împinge, a urmări) din sl. tistati.
A ÎNTEȚÍ ~ésc tranz. 1) A face să se întețească. 2) A deranja din ce în ce mai des; a nu slăbi. ~ pe cineva cu vizitele. 3) rar A ataca energic. ~ dușmanul din toate părțile. 4) fig. (despre sentimente, senzații) A cuprinde cu putere. /<lat. intitiare
A SE ÎNTEȚÍ pers. 3 se ~éște intranz. (despre ploaie, vânt etc.) A deveni mai puternic; a crește în intensitate; a se întări. Vântul s-a ~it. /<lat. intitiare
întețì v. 1. a împunge, a da zor: întețindu-l și încingându-l dorul de părinți ISP.; 2. fig. a excita: nu te ’nteți ’n asprime, când poți să dai iertare AL.; 3. fig. a se întâri: propaganda se înteți. [Origină necunoscută].
întețésc v. tr. (cp. cu întiștesc). Îndemn, stimulez: întețindu-l și încingîndu-l doru de părințĭ (Isp.). V. refl. Cresc în intensitate, sporesc: ploaĭa, lupta se întețise.
ÎNTEȚI vb. 1. a ațîța, a înviora, (rar) a scotoci, (pop.) a zădărî. (~ focul.) 2. a se accentua, a se amplifica, a crește, a se intensifica, a se întări, a se mări, a spori. (Viteza vîntului s-a ~.) 3. a-și iuți. (Își ~ fuga.) 4. a crește, a se îndîrji, a spori, (fig.) a se ascuți. (Lupta s-a ~ în intensitate.) 5. a se îndîrji, a se înverșuna. (Disputa s-a ~.) 6. a (se) intensifica, (fig.) a (se) aprinde, a (se) încinge. (Confruntarea dintre ei s-a ~.)
ÎNTEȚIRE s. 1. ațîțare, înviorare. (~ focului.) 2. creștere, intensificare, întărire, mărire, sporire. (~ vitezei vîntului.)

întețire dex online | sinonim

întețire definitie

Intrare: înteți
înteți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: întețire
întețire substantiv feminin