Dicționare ale limbii române

9 definiții pentru întărnițare

ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. (Reg.) Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. Tranz. A pune tarnița pe cal, pe măgar sau pe catâr. – În + tarniță.
ÎNTĂRNIȚÁ, întărnițez, vb. I. Tranz. A pune tarnița (pe un cal sau pe un măgar). Întărnițînd bine magarul... ȘEZ. V 40.
întărnițá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întărnițeáză
întărnițá vb., ind. prez. 1 sg. întărnițéz, 3 sg. și pl. întărnițeáză
întárniț, V. întărnițez.
întărnițéz v. tr. Înșel, pun șaŭa (tarnița). – Și întárniț, a -ărnița.
întărnițá, vb. tranz. – (reg.) A înșeua; a pune șaua pe cal: „Murgul și l-o-ntărnițat / Și pe el o-ncălecat” (Bârlea, 1924, I: 162). – Din în- + tarniță „șa” (Scriban, DEX, MDA).
întărnițá, vb. tranz. – A înșeua; a pune șaua pe cal: „Murgul și l-o-ntărnițat / Și pe el o-ncălecat” (Bârlea 1924 I: 162). – În- + tarniță „șa”.

întărnițare dex online | sinonim

întărnițare definitie

Intrare: întărnița
întărnița verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: întărnițare
întărnițare infinitiv lung