Dicționare ale limbii române

31 definiții pentru întărâtare

ÎNTĂRÁ vb. I v. întărâta.
ÎNTĂRÂTÁ, întărất, vb. I. 1. Tranz. A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare; a agita, a instiga un grup de oameni; a ațâța, a asmuți, a zădărî (un animal). 2. Tranz. A incita pe cineva să facă un lucru. ♦ Refl. A se însufleți, a se entuziasma, a se înflăcăra. 3. Refl. A se porni cu violență, a se intensifica, a se înteți. [Var.: (pop.) întărá, întârtá vb. I] – Lat. *interritare.
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta.
ÎNTĂRTÁ vb. I v. întărâta.
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.
ÎNTĂRÁ vb. I v. întărâta.
ÎNTĂRÂTÁ, întărất, vb. I. 1. Tranz. A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare; a agita, a instiga un grup de oameni; a ațâța, a asmuți, a zădărî (un animal). 2. Tranz. A incita pe cineva să facă un lucru. ♦ Refl. A se însufleți, a se entuziasma, a se înflăcăra. 3. Refl. A se porni cu violență, a se intensifica, a se înteți. [Var.: (pop.) întărá, întârtá vb. I] – Lat. *interritare.
ÎNTĂRÂTÁRE, întărâtări, s. f. Acțiunea de a (se) întărâta; iritare; surescitare; agitație, incitare. – V. întărâta.
ÎNTĂRTÁ vb. I v. întărâta.
ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.
ÎNTĂRÎTÁ, întărî́t, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la oameni) A aduce (de obicei în mod intenționat) în stare de mînie, de ciudă, de surescitare, a irita; (cu privire la o mulțime) a face să se agite, a instiga (împotriva cuiva); (cu privire la animale) a asmuți, a zădărî. Luau parte la încăierare și copiii și cîinii... Mahalagiii se strîngeau pe de lături, făceau haz și îi întărîtau. PAS, Z. I 115. Dragostea domniei-tale... poate spori dușmăniile și întărîta pe stăpînii de aici. SADOVEANU, Z. C. 295. Sîngele vărsat la cazarma Spirii întărîtase pe soldații turci împotriva noastră. BOLINTINEANU, O. 263. ◊ Refl. Leul se întărîtase nevoie mare. ISPIRESCU, U. 31. (Fig.) Vîntul se întărîtase de tot și noaptea părea mai întunecoasă. SANDU-ALDEA, U. P. 86. 2. Tranz. (Uneori urmat de determinări arătînd scopul) A îndemna, a împinge, a mîna pe cineva să facă ceva; a îmboldi, a stimula, a incita, a încuraja. Și cine vă întărîtă să stăruiți in purtările astea își bate joc de voi. REBREANU, R. II 89. Scriitorii și oratorii cei mai însemnați lucrau asupra opiniei publice și întărîtau popoarele pentru o nouă cruciadă. BĂLCESCU, O. II 39. ♦ Refl. A se însufleți, a se entuziasma. (Atestat în forma întîrta) De la o vreme, prinzînd moș Bodrîngă la inimă, să nu înceapă a cînta din fluier o corăbiască de cele frămîntate în loc? Noi atunci să nu ne întîrtăm la joc? CREANGĂ, A. 98. 3. Refl. A se porni cu pasiune, a se întări, a se înteți. (Atestat în forma întărta) Am ieșit din sat și am pribegit zece ani, pînă ce s-a întărtat rezbelul și m-au luat și pe mine. SADOVEANU, N. F. 95. – Variante: (popular) întărtá, întárt, întîrtá vb. I.
ÎNTĂRÎTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) întărîta; iritare, înverșunare, ațîțare. Sîngele mi se rădică și se suie în obraz De ciudă, de-ntârîtare, de durere, de necaz! HASDEU, R. V. 79.
ÎNTĂRTÁ vb. I v. întărîta.
ÎNTÎRTÁ vb. I v. întărîta.
întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă
întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtắrii; pl. întărâtắri
întărâtá vb., ind. prez. 1 sg. întărât, 3 sg. și pl. întărâtă
întărâtáre s. f., g.-d. art. întărâtării; pl. întărâtări
ÎNTĂRÂTÁ vb. 1. v. asmuți. 2. v. instiga. 3. v. înfuria.
ÎNTĂRÂTÁRE s. 1. v. asmuțire. 2. v. instigare.
A (se) întărâta ≠ a (se) liniști, a (se) domoli, a (se) potoli
întărîtá (întărâtát, întărâtát), vb. – A ațîța, a zădări, a incita, a îmboldi. – Var. întărta. Lat. interritāre, păstrat într-o glosă din sec. VIII, de la irritare contaminat cu territāre „a speria” (Schuchardt, ZRPh., XXIII, 419; Pușcariu 879; Candrea-Dens., 872; REW 4491), cf. napol. nderreta, v. fr. (en)tarier, prov. torridá. – Der. întărîtător, adj. (iritant, provocator); întărîtăcios, adj. (care provoacă din plăcere).
A ÎNTĂRÂTÁ întărât tranz. (ființe) A aduce în mod intenționat într-o stare de iritare; a zădărî; a ațâța; a incita; a stârni. /<lat. intercitare
A SE ÎNTĂRÂTÁ mă întărât intranz. 1) (despre procese, fenomene etc.) A se desfășura din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se înteți; a se intensifica. 2) (despre persoane) A manifesta o afectivitate sporită; a se aprinde; a se înfierbânta; a se înfoca. /<lat. intercitare
întărâtà v 1. a ațâța rău: a întărâta poporul; 2. a se mânia foarte. [Cf. lat. vulg. INTERRITARE, din INTERRITUS, nesperiat, îndrăzneț].
întărtà v. (poetic) a întărâta: cu gând să ne ’ntarte AL.
întárt, V. întărît.
întărî́t și (Ps. S.) înterít, a v. tr. (lat. *intérrito, -áre, din irrito, -áre, a irita, care a fost considerat ca compus din in și rito, î́ar in a fost înlocuit pin inter, saŭ a fost infl. de terrĭtare, a speria. De alt-fel, un glosar latin din sec. 8 zice lacessunt = interitant, hărțuĭesc). Irit, ațîț, excit: ceaĭu întărîtă. Ațîț, supăr: vorba asta l-a întărîtat grozav. Ațîț, îndemn: a întărîta oastea la luptă. V. refl. Mă ațîț, mă aprind: m’am întărîtat la luptă. În nord întárt, a -ărtá.
ÎNTĂRÎTA vb. 1. a asmuți, a ațîța, a hărțui, a provoca, a stîrni, (pop.) a sumuța, a zădărî, (Mold. și Bucov.) a hărăți. (~ cîinii.) 2. a agita, a ațîța, a incita, a instiga, a provoca, a stîrni, a tulbura, (pop.) a sumuța, (înv. și reg.) a scorni, (reg.) a smomi, a zădărî, (fig.) a asmuți, a monta. (El ~ masele.) 3. a (se) îndîrji, a (se) înfuria, a (se) înverșuna. (Nu-l mai ~ și tu!)
ÎNTĂRÎTARE s. 1. asmuțire, ațîțare, provocare, stîrnire, (pop.) zădărîre. (~ cîinilor.) 2. ațîțare, incitare, instigare, instigație, provocare, stîrnire, tulburare, (rar) incitație, provocație, (pop.) zădărîre. (~ maselor.)
a-și întărâta ghiocelul expr. (er.d. femei) a se masturba.

întărâtare dex online | sinonim

întărâtare definitie

Intrare: întărâta
întărâta verb grupa I conjugarea I
întăra verb grupa I conjugarea a II-a
întărta verb grupa I conjugarea I
întârta verb grupa I conjugarea I
Intrare: întărâtare
întărâtare substantiv feminin