Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

11 defini╚Ťii pentru ├«nt├ómpl─âtor

├ÄNT├éMPL─éT├ôR, -O├üRE, ├«nt├ómpl─âtori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din ├«nt├ómplare, care survine ├«n mod neprev─âzut; incidental, accidental, aleatoriu. ÔÇô ├Änt├ómpla + suf. -─âtor.
├ÄNT├éMPL─éT├ôR, -O├üRE, ├«nt├ómpl─âtori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din ├«nt├ómplare, care survine ├«n mod neprev─âzut; incidental, accidental, aleatoriu. ÔÇô ├Änt├ómpla + suf. -─âtor.
├ÄNT├ÄMPL─éT├ôR, -O├üRE, ├«nt├«mpl─âtori, -oare, adj. Care vine, se produce din ├«nt├«mplare, care se ive╚Öte pe nea╚Öteptate, ├«n mod neprev─âzut; incidental. Fapt─â ├«nt├«mpl─âtoare. ├Änt├«lnire ├«nt├«mpl─âtoare. Ôľş F─âr─â s─â ├«ntrebe nimic pe nimeni, Filip primi, de la c├«╚Ťiva ├«nt├«mpl─âtori vecini vorbare╚Ťi, toate l─âmuririle. GALAN, B. I 18. ÔŚŐ (Adverbial) Directorul nu d─â pe la redac╚Ťie dec├«t ├«nt├«mpl─âtor, a╚Öa c─â greu ai s─â-l nemere╚Öti. REBREANU, R. I 182.
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre
întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri f. sg. și pl. întâmplătoáre
ÎNTÂMPLĂTÓR adj. 1. accidental, incidental, ocazional, sporadic, (livr.) aleatoriu, contingent, stocastic, (rar) cazual, (înv.) simptomatic. (Fenomen, eveniment ~.) 2. v. neprevăzut. 3. arbitrar. (O alegere ~oare.)
ÎNTÂMPLĂTÓR1 adv. Din întâmplare. /a întâmpla + suf. ~ător
ÎNTÂMPLĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care se produce din întâmplare; care are loc pe neașteptate; accidental; incidental; inopinat. /a întâmpla + suf. ~ător
întâmplător a. din întâmplare.
întîmplătór, -oáre adj. Din întîmplare, accidental. Eventual. Adv. Din întîmplare.
ÎNTÎMPLĂTOR adj. 1. accidental, incidental, ocazional, sporadic, (livr.) aleatoriu, contingent, stocastic, (rar) cazual, (înv.) simptomatic. (Fenomen, eveniment ~.) 2. incidental, neprevăzut, (livr.) fortuit. (O întîlnire ~.) 3. arbitrar. (O alegere ~.)

întâmplător dex online | sinonim

întâmplător definitie

Intrare: întâmplător
întâmplător adjectiv