ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător.

ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător.

ÎNTÎMPLĂTÓR, -OÁRE, întîmplători, -oare, adj. Care vine, se produce din întîmplare, care se ivește pe neașteptate, în mod neprevăzut; incidental. Faptă întîmplătoare. Întîlnire întîmplătoare. ▭ Fără să întrebe nimic pe nimeni, Filip primi, de la cîțiva întîmplători vecini vorbareți, toate lămuririle. GALAN, B. I 18. ◊ (Adverbial) Directorul nu dă pe la redacție decît întîmplător, așa că greu ai să-l nemerești. REBREANU, R. I 182.

întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre

întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri f. sg. și pl. întâmplătoáre

ÎNTÂMPLĂTÓR adj. 1. accidental, incidental, ocazional, sporadic, (livr.) aleatoriu, contingent, stocastic, (rar) cazual, (înv.) simptomatic. (Fenomen, eveniment ~.) 2. v. neprevăzut. 3. arbitrar. (O alegere ~oare.)

ÎNTÂMPLĂTÓR1 adv. Din întâmplare. /a întâmpla + suf. ~ător

ÎNTÂMPLĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care se produce din întâmplare; care are loc pe neașteptate; accidental; incidental; inopinat. /a întâmpla + suf. ~ător

întâmplător a. din întâmplare.

întîmplătór, -oáre adj. Din întîmplare, accidental. Eventual. Adv. Din întîmplare.

ÎNTÎMPLĂTOR adj. 1. accidental, incidental, ocazional, sporadic, (livr.) aleatoriu, contingent, stocastic, (rar) cazual, (înv.) simptomatic. (Fenomen, eveniment ~.) 2. incidental, neprevăzut, (livr.) fortuit. (O întîlnire ~.) 3. arbitrar. (O alegere ~.)