ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da întâmplător de cineva sau de ceva; a se încrucișa în drum cu cineva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezența cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei înțelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A găsi; a descoperi. ♦ (De obicei în construcții negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. și refl. A (se) găsi, a (se) afla. 5. Tranz. și refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competiție sportivă; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competiție sportivă. – În + tâlni (Înv. „a întâlni”, probabil < magh.).

ÎNTÎLNÍ, întîlnesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în cale de cineva sau de ceva, a se încrucișa pe drum cu cineva sau cu ceva (din întîmplare). Îl întîlnea întotdeauna, prezent la aceleași ore. C. PETRESCU, C. V. 127. Că-n amiazi venind pe vale, Întîlnii pe Lina-n cale. COȘBUC, P. I 49. Mi-aduc aminte că l-am întâlnit o dată prin zmeuriș. CREANGĂ, P. 31. ◊ Fig. (Cu complementul «ochii»,«privirea») Îi întîlni ochii negri. DUMITRIU, N. 150. Căpitanul mi-a întîlnit privirea și a rămas ca o linie. CAMIL PETRESCU, U. N. 16. ♦ Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «cu») Acolo se întîlni cu zmeul. ISPIRESCU, L. 27. De-acolo mergînd mai departe, iaca se întîlnește și cu cățelușa. CREANGĂ, P. 291. Într-o zi cu dulce soare, Mărioara se-ntîlnea C-un străin care venea. ALECSANDRI, P. I 96. ◊ Refl. reciproc. Carul și tractorul se întîlniră în drum, cotiră împreună, merseră pînă-ntr-o văiugă. CAMILAR, TEM. 47. Ne-am întîlnit într-o sară-amîndoi... Și-am umblat o sară, numai noi. D. BOTEZ, P. O. 75. Sînt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece Din ceasul sfînt în care ne-ntîlnirăm. EMINESCU, O. I 120. ♦ Tranz. fact. (Rar) Cînd ți-i dor, mîndră, de mine, Du-te-n codru la un spine Ș-acolo te jeluiește, Doar dumnezeu ne-ntîlnește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 118. Dar eu n-am cap să te uit, Că cu gîndul te-aș uita, Nu mă lasă inima; Visul iar mă necăjește Și cu tine mă-ntîlnește! id. ib. 164. ♦ Refl. reciproc. (Despre linii geometrice sau topografice) A se uni într-un punct. (În contexte figurate) Parcă drumurile oamenilor se-ntîlnesc numaidecît. SADOVEANU, O. VII 44. ♦ A da peste ceva neplăcut (piedici, greutăți). Lăpușneanul nu întîlnise nici o împedicare în drumul său. NEGRUZZI, S. I 142. 2. Refl. și refl. reciproc. A ajunge în același loc cu cineva, în urma unei înțelegeri. Spune-mi locul și ora unde ne întîlnim. C. PETRESCU, C. V. 255. Se întîlni Andrei cu Mihai-vodă. BĂLCESCU, O. II 258. Ne-om întîlni la cutare fîntînă. ȘEZ. III 5. 3. Tranz. Fig. A găsi. În limba scrierilor lui Budai-Deleanu întîlnim multe regionalisme. ▭ De cînd colindă ținuturile acestea n-a întîlnit un astfel de entuziasm. SAHIA, N. 67. ♦ Refl. (De obicei în construcții negative, urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A nu mai găsi, a nu mai avea parte de... Dar nu s-a mai întîlnit cu postul de capuchehaia pe care-l uzurpase frate-său. GHICA, S. 369. 4. Refl. reciproc. A ajunge față în față, pentru a-și măsura forțele, a se ciocni cu cineva (într-un duel, într-o luptă, într-o competiție sportivă). V. încăiera. Cele două campioane de ping-pong s-au întîlnit în sala sporturilor. ▭ Armatele dușmane s-au întîlnit în zori. ALECSANDRI, P. II 158.

întâlní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 să întâlneáscă

întâlní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. întâlnésc, imperf. 3 sg. întâlneá; conj. prez. 3 sg. și pl. întâlneáscă

ÎNTÂLNÍ vb. 1. a (se) vedea, (pop.) a (se) găsi, (înv. și reg.) a (se) întâmpina, a (se) tâlni. (Când v-ați ~ ultima oară?) 2. a se confrunta, a se înfrunta, a se întrece. (Echipele se ~ mâine.) *3. v. întâmpina.

A (se) întâlni ≠ a (se) despărți

întîlní (întîlnésc, întîlnít), vb. – 1. A da de cineva sau de ceva. – 2. A afla, a găsi, a da peste. – 3. (Refl.) A se vedea cu cineva, a coincide undeva cu cineva. – 4. (Refl., Maram.) A i se întîmpla ceva cuiva. – Var. (înv.) întălni, (Bucov.) tîlni. Mag. találni „a întîlni” (Cihac, II, 509; Tiktin; Gáldi, Dict., 97), cu pref. în-. Der. nu pare normală: rezultatul, *întătălni, pare a se fi disimulat prin dispariția lui lă: cf., din același etimon, tătălui (var. întătălui, tătăli), vb. refl. (a se întîlni, a se aduna), cuvînt rar, în Trans. Totuși, Drăganu, Dacor., VI, 159 și DAR resping această der. și îl explică pe întîlni prin intermediul mag. talán „poate”, ipoteză inadmisibilă. Apare din sec. XVI. – Der. întîlnit, adj. (găsit, aflat; care a suferit o boală brusc; în medicina populară se spune despre apa aflată la confluența a două surse); întîlnitor, adj. (care întîlnește); întîlnire (var. tîlnire), s. f. (acțiunea de a întîlni; contact, întrevedere; meci); întîlniș, s. n. (întîlnire); întîlnitură, s. f. (confluență; paralizie, atribuită în medicina populară întîlnirii cu duhurile rele); întîlneală, s. f. (paralizie).

A ÎNTÂLNÍ ~ésc tranz. A găsi în calea sa. /în + înv. a tâlni

A SE ÎNTÂLNÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A veni în același loc și în același timp (în urma unei înțelegeri prealabile sau întâmplător). 2) (despre ființe sau obiecte în mișcare) A trece prin același loc, venind în întâmpinare și continuându-și drumul în direcții opuse; a se încrucișa; a se ajunge. 3) (despre linii, drumuri) A veni din direcții diferite, unindu-se într-un punct; a se întretăia; a se încrucișa; a se intersecta. /în + înv. a tâlni

întâlnì v. 1. a găsi în drum pe cineva sau ceva (fără a căuta): l’am întâlnit ieri; 2. a se ajunge în cale: ne-am întâlnit pe teren. [Vechiu-rom. tălni = ung. TALNI; sensul 3 după fr. rencontrer].

întîlnésc și (vechĭ, azĭ Bucov. Serbia) tîlnesc v. tr. (ung. találni). Găsesc în mers pe cineva care merge și el saŭ a venit de curînd: l-am întîlnit în drum spre casă. V. refl. Găsesc pe cineva pe drum: întorcîndu-mă acasă, m’am întîlnit cu el, ne-am întîlnit la colțu caseĭ. Mă cĭocnesc, mă încaĭer în duel saŭ în războĭ. V. întîmpin.

ÎNTÎLNI vb. 1. a (se) vedea, (pop.) a (se) găsi, (înv. și reg.) a (se) întîmpina, a (se) tîlni. (Cînd v-ați ~ ultima oară?) 2. a se confrunta, a se înfrunta, a se întrece. (Echipele se ~ mîine.) 3.* (fig.) a întîmpina. (~ mari greutăți.)

LES BEAUX ESPRITS SE RENCONTRENT (fr.) spiritele alese se întâlnesc – Mințile subtile se înțeleg pe planul ideilor sau ajung independent la aceleași adevăruri. Expresia are și un sens ironic.

RARAM FACIT MIXTURAM CUM SAPIENTIA FORMA (lat.) rareori întâlnești frumusețea și înțelepciunea laolaltă – Petroniu, „Satyricon”, 94.