ÎNTÎIETÓR, -OÁRE, întîietori, -oare, adj. (Învechit) Care ocupă locul de frunte, locul întîi; dintîi. Acestea fiind pururea subordinate celorlalte două clauze, ele nu se vor putea îndeplini niciodată în dauna celor întîietoare. ODOBESCU, S. II 48.

ÎNTÂIETÓR, -OÁRE, întâietori, -oare, adj. (Înv.) Care ocupă locul de frunte, locul întâi, dintâi. – Din întâi2 + suf. -(e)tor.

ÎNTÂIETÓR adj. v. prioritar.

întâietor adj. v. PRIORITAR.