ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (Pop.; în loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și.

ÎNTẤI, ÎNTẤIA adv., num. ord. I. Adv. 1. La început. ♦ (Precedat de „mai”) Mai demult. 2. Înainte de toate, în primul rând. Să ne-așezăm întâi la masă. ♦ (Pentru) prima oară. II. Num. ord. (Adesea adjectival; când precedă substantivul, în forma articulată întâiul, întâia) Care se află în fruntea unei serii (în ceea ce privește spațiul, timpul, calitatea); prim2. Întâiul, întâia în clasă. E în clasa întâi. ◊ Loc. adv. (Pentru) întâia dată (sau oară) = (pentru) prima dată. ◊ Expr. Mai întâi și-ntâi (de toate) = în primul rând. ♦ (Înv., precedat de „cel”, „cea”) Dintâi. ♦ (Substantivat, m.; în sintagma) Întâiul născut = cel mai mare dintre fii. – Lat. *antaneus (< ante „înainte”).

ÎNTẤIAȘI num. ord. f. (În loc. adv.) Întâiași dată = prima dată, întâia dată. [Pr.: -tâ-iași] – Întâia + și.

ÎNTÎ́IAȘI num. ord. f. (În loc. adv.) Întîiași dată = prima dată, întîia dată. Acelui ce cădea întîiași dată în orășel, dealul artificial îi apărea ca o mare curiozitate. CĂLUGĂRU, O. P. 55. – Variantă: întăiași (CREANGĂ, P. 44) num. ord. f.

întấiași (pop.) adj. f.

întâi num. m. (premiul întâi), art. întâiul, pl. întâi, art. întâii; f. sg. întâi, art. întâia, g.-d. întâii, pl. întâi, art. întâiile, g.-d. întâilor

întâiași num. f.

ÎNTÂI adj. v. prim.

ÎNTÂIUL num. v. primul.

Întâi ≠ ultim

întîi num. – 1. Primul, care ocupă primul loc. – 2. (Adj.) Primul, cel mai important, primordial. – 3. (Adv.) În primul rînd. – 4. (Adv.) La început. – Var. înv. întîniu. – Mr. ntińu. Origine obscură. Prima parte a cuvîntului pare a fi lat. ante. În general se admite un etimon de tipul *antaneus, metateză de la anteanus, și propeanus (Mussafia, Vokalismus, 141; Densusianu, Rom., XXX, 113; Pușcariu, Dacor., IV, 1570; Candrea-Dens., 885; Graur, BL, V, 67; Rosetti, I, 168); însă compunerea lat. pare incertă, cf. REW 493. Este mai curînd vorba de un der. vulgar de la antevenire, înlocuit de anteveniens, de tipul *antevenium › întîniu, ca în textele din sec. XVI și astăzi în Banat. Der. de la ante iniens (Skok, Rom., L, 517) pare mai puțin probabilă. Întîi se folosește invariabil ca adv.; ca pron. și adj., se folosesc formele art. întîiul, f. întîia; în aceste cazuri, forma fără art., citată de DAR (clasa întîi) este greșită și se datorează unei confuzii cu adv. Der. dintîi, adv. (de dinainte, mai întîi); cel dintîi, num. (primul); întîiași, adj. (prima), rar, se folosește numai în comp. cu dată, format pe baza lui aceeași; întîietate, s. f. (prioritate, anterioritate, precedență); întîietor, adj. (înv., precedent, preeminent).

ÎNTÂI2 num. ord. (când precedă un substantiv, se folosesc formele hotărâte întâiul, întâia). 1) Care precedă pe al doilea; primul. Locul ~. Clasa ~. Întâiul pacient. ◊ De mâna ~ de calitatea cea mai bună; foarte bună. Felul ~ fel de bucate fierbinți, conținând mult lichid. Întâiul-născut copilul născut înaintea celorlalți copii; primul copil. 2) rar Care este înainte; în frunte (prin importanță sau valoare); care este mai remarcabil. Calitatea ~. /<lat. antaneus

întâia adv. (înv.) mai înainte.

întâiá vb. I (înv.) a avea întâietate față de cineva; a da cuiva întâietate, prioritate.

ÎNTÎIUL num. primul. (A ajuns acolo ~.)

întấi, întấia adv., adj. 1. Adv. La început. 2. Adj. (Precedă subst., uneori art.) Care se află în fruntea unei serii; prim. ♦ Compuse: Întâi-născut = cel mai mare dintre frați. ◊ Întâia-venire = venirea lui Hristos pentru prima dată pe pământ. ◊ Întâi-stătător = a) preot învestit de autoritatea bisericească să conducă un grup de preoți organizați în centre parohiale sau cercuri pastorale, care se întâlnesc periodic în fiecare parohie; b) primul dintre arhiereii care alcătuiesc sinodul Bis. ortodoxe (primus inter pares „primul între egali”). Întâi-stătătorul Bis. Ortodoxe Române este patriarhul. – Din lat. antaneus (< ante „înainte”).