ÎNSURĂCIÚNE, însurăciuni, s. f. (Înv.) Însurătoare. – Însura + suf. -ăciune.

ÎNSURĂCIÚNE, însurăciuni, s. f. (Înv.) Însurătoare. – Însura + suf. -ăciune.

ÎNSURĂCIÚNE, însurăciuni, s. f. (Învechit) Însurătoare. Îi veni... vremea însurăciunii. RETEGANUL, P. IV 64. Lăudînd plăcerile însurăciunii cu entuziasm... defăimau din mult în mai mult petrecerile holteiei. NEGRUZZI, S. I 75.

însurăciúne (înv.) s. f., g.-d. art. însurăciúnii; pl. însurăciúni

însurăciúne s. f., g.-d. art. însurăciúnii; pl. însurăciúni

ÎNSURĂCIÚNE s. v. căsătorie, însurat, însurătoare.

însurăcĭúne f. Vechĭ. Însurătoare.

însurăciune s. v. CĂSĂTORIE. ÎNSURAT. ÎNSURĂTOARE.