Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru însumi

Î́NSUMI, Î́NSĂMI, adj. pron., pron. de întărire. 1. Adj. pron. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. Pron. de întărire (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers. 1 pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și.
ÎNSUMI, ÎNSĂMI, pron. de întărire. 1. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers. 1 pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și.
Î́NSUMI, Î́NSĂMI, î́nșine, î́nsene, pron. de întărire. 1. (Pe lîngă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. Eu însumi printre umbre o umbră, Pe cine să chem? BENIUC, V. 97. Însuși bunicul, cel rar La vorbe, azi rîde și-nchină. COȘBUC, P. II 47. Cea dintîi școlăriță a fost însăși Smărăndița popii. CREANGĂ, A. 2. Ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaște. EMINESCU, O. I 116. Găsim că e drept să ne alegem noi înșine tovarășii vieții noastre. ALECSANDRI, T. I 410. 2. (Învechit, neînsoțind un substantiv sau un pronume) Eu (tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul, intervenția sau influența altuia. Se apucă însuși, cu mîna lui, să le curețe de rugină. ISPIRESCU, L. 3. Ca să-mi mai treacă de urît, m-am ocupat însămi de toaleta lor. NEGRUZZI, S. I 104. Hotărî vizirul ca a treia zi Să vază și însuși ce va auzi. PANN. P. V. I 37. – Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți (pl. înșivă, însevă); pers. 3 sg. însuși, însăși (pl. înșiși, înseși).
î́nsumi1 adj. pr. m. (eu, mie, pe mine ~); f. î́nsămi (eu, pe mine ~), g.-d. î́nsemi (a fetei mele ~, mie ~)
î́nsumi2 (înv.) pr. m.; f. î́nsămi, g.-d. î́nsemi
î́nșine1 adj. pr. m. (noi, nouă, pe noi ~); f. însene (noi, nouă, pe noi ~)
î́nșine2 (înv.) pr. m.; f. î́nsene
î́nsumi pr. m., adj. m., pl. î́nșine; f. sg. î́nsămi, g.-d. î́nsemi, pl. î́nsene
ÎNSUMI pron. singur. (Eu ~ am observat aceasta.)
însumĭ, V. însu.
ÎNSUMI pron. singur. (Eu ~ am observat aceasta.)

însumi dex online | sinonim

însumi definitie

Intrare: însumi
însumi pronume adjectiv