ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. Și-a-nsulițat pe Ableros oșteanul voinic Antilohos. MURNU, I. 116. ◊ Fig. O barză... însulița cu ciocul o hrană tainică aflată în straturile apei sau în nămoluri. DUMITRIU, V. L. 120.

ÎNSULIȚÁ, însulițez, vb. I. Tranz. (Rar) A străpunge cu sulița. – Din în- + suliță.

însulițá, însulițéz, vb. I (înv.) a străpunge cu sulița; a împunge cu sulița.

însulițát, însulițátă, adj. (înv.) străpuns, împuns (cu sulița).

însulițát s.n. (înv.) însulițare, împungere, străpungere.

însulițéz v. tr. Vechĭ. Împung cu sulița. V. împușc, săgetez.