Dicționare ale limbii române

17 definiții pentru însușit

ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.
ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Refl. (Cu pronumele în dativ) 1. A pune stăpînire pe ceva, a deveni stăpîn al unui lucru, a lua în stăpînire, a-și apropria. ◊ (Complementul este un abstract) [Turcii] își însușiră dreptul a numi și pre domni. NEGRUZZI, S. I 274. 2. A învăța temeinic, a asimila un număr de cunoștințe pentru a le folosi la nevoie. Cadrele care nu-și însușesc în mod creator teoria marxism-leninismului, care nu-și însușesc concepția științifică marxistă despre lume, riscă să se abată de la calea justă sau să degenereze în practicieni mărginiți. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 36. 3. (Cu privire la idei, păreri, planuri) A adopta, a face propriu. ◊ Expr. A-și însuși o critică = a găsi justă critica ce i se face și a ține seamă de ea. ♦ A da (ceva) drept al său. Ce-ngîmfat pedantul este cînd, vînînd descoperiri, Caută să-și însușească pe nedrept alte gîndiri. BELDICEANU, P. 120.
ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Învechit) Propriu, specific, caracteristic. O singură armă... mare și grea, buzduganul însușit slujbei de armaș-mare, sta așezată pe velința flocoasă. ODOBESCU, S. I. 66.
însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și
însușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însușésc, imperf. 3 sg. însușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. însușeáscă
ÎNSUȘÍ vb. 1. v. apropria. 2. v. fura. 3. a se atinge. (Și-a ~ banii statului.) 4. v. adopta. 5. a deprinde, a învăța, a prinde. (Nu e meșteșug pe care să nu-l poată ~.) 6. v. asimila.
ÎNSUȘÍT adj. v. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, tipic.
A însuși ≠ a pierde
A ÎNSUȘÍ ~ésc tranz. 1) (bunuri străine sau care nu aparțin nimănui) A lua în stăpânire; a-și apropria. 2) (cunoștințe) A dobândi prin învățătură; a asimila. 3) (păreri, idei) A accepta considerând ca bun; a adopta. /Din însuși
însușì v. 1. a lua ceva pentru sine, a-și atribui sau aroga; 2. a-și apropria: a-și însuși calitățile cerute.
însușit a. 1. particular, propriu: calități însușite nației lui BĂLC.; 2. atribut: buzduganul însușit slujbei de Armaș mare OD.
însușésc v. tr. (d. însușĭ. V. însu). Îmĭ apropriez, îmĭ arog, uzurp, fur: acest funcționar șĭ-a însușit baniĭ statuluĭ. Asimilez: copilu, pin studiŭ, îșĭ însușește calitățile necesare. Atribuĭ, daŭ: Îțĭ însușesc acest buzdugan.
ÎNSUȘI vb. 1. a-și apropria, a-și atribui. (Își ~ ceva ce nu i se cuvine de drept.) 2. a fura, a sustrage, (fam.) a șterpeli, (arg.) a furgăsi, a furlua. (A-și ~ un bun străin.) 3. a se atinge. (Și-a ~ banii statului.) 4. a adopta, a primi, (fig.) a îmbrățișa. (A-și ~ o nouă credință.) 5. a deprinde, a învăța, a prinde. (Nu e meșteșug pe care să nu-l poată ~.) 6. a asimila, a învăța. (Și-a ~ întreaga materie.)
însușit adj. v. CARACTERISTIC. DEFINITORIU. DISTINCT. DISTINCTIV. DOMINANT. PARTICULAR. PROPRIU. SPECIFIC. TIPIC.

însușit dex online | sinonim

însușit definitie

Intrare: însuși (vb.)
însuși vb. verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: însușit
însușit adjectiv