Dicționare ale limbii române

O definiție pentru însu

î́nsu, -a pron. personal de pers. III (lat. ĭpsus [îld. ĭpse], a, um, pop. isse, issu; it. esso, sard. isu și su, pv. eis, sp. [d. ĭpse] ese, vsp. eje, vpg. eiso. V. dînsu, adins, ins, însă). El, ĭa, dînsu, dînsa. Se întrebuințează numaĭ în unire cu prepozițiunile întru, dintru și pintru îld. în, din și pin, ca: într’însu, într’însa; dintr’însu, dintr’însa, pintr’însu, pintr’însa. Cele-lalte prepozițiunĭ se unesc cu dînsu orĭ cu el. (V. sprinsu). – Se maĭ întrebuințează în unire cu encliticele -mĭ, -țĭ, -șĭ, -ne, -vă, -ĭ saŭ -șĭ, ca: însumĭ, însamĭ; însuțĭ, însațĭ; însu, însa orĭ însușĭ, însașĭ; înșine, însene; înșivă, însevă; înșiĭ, însele orĭ înșișĭ, înseșĭ, înaintea saŭ în urma cărora se pune de ordinar eŭ, tu, el, ĭa, noĭ, voĭ, eĭ, ele. Aceste forme-s greoaĭe și învechite, ĭar cărturariĭ întrebuințează în scris, maĭ rar în vorbă, numaĭ pe însușĭ, dar precedat de toate pronumele personale, ca: eŭ însușĭ, voĭ însușĭ ș. a., ceĭa ce e urît și fals. În limba uzuală nu se maĭ zice de cît chear eŭ (tu, el ș. a.) saŭ eŭ (tu, el ș. a.) singur îld. eŭ (tu, el ș. a.) însumĭ orĭ însumĭ eŭ (tu, el ș. a.). De ex.: chear eŭ am zis, ĭa singură a zis, regele singur s’a mirat.

însu dex online | sinonim

însu definitie