ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi cu stele. – În + stele (pl. lui stea).

ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.

ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi de stele. – În + stele (pl. lui stea).

ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele, constelat. – V. înstela.

ÎNSTELÁ, înstelez, vb. I. Refl. (De obicei la pers. 3, despre cer) A se acoperi de stele; p. ext. (subiectul este noaptea) a fi împodobit cu stele. Să afle cele flori Ce urzește ea din zori? Ce lucrează, cum lucrează Pîn’ ce noaptea se-nstelează? ALECSANDRI, P. III 645. ◊ Tranz. Fig. Înstela-vei părul negru cu o spuză de rubine. MACEDONSKI, O. I 30.

ÎNSTELÁT, -Ă, înstelați, -te, adj. (Despre cer, p. ext. despre noapte) Cu stele, plin de stele. Duios răsună cavale-n noaptea înstelată. MACEDONSKI, O. I 181. În noaptea înstelată, Călcînd pe vîrf de codri, pe-al apelor măriri, Trecea cu barbă albă... Moșneagul rege Lear. EMINESCU, O. I 63. Calcă a mărilor adîncuri, Luînd călăuzire din cerul înstelat. NEGRUZZI, S. II 193.

înstelá (a ~) vb., ind. prez. 3 însteleáză

înstelá vb., ind. prez. 3 sg. însteleáză

ÎNSTELÁT adj. (înv.) constelat, stelat, stelos. (Bolta ~.)

A ÎNSTELÁ ~éz tranz. 1) A face să se însteleze. 2) A împodobi cu stele. [Sil. în-ste-] /în + stele

A SE ÎNSTELÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre cer) A se acoperi cu stele. /în + stele

înstelat a. 1. acoperit cu stele: cer înstelat, noapte înstelată; 2. fig. toți înstelați pe frunte cu mândre cicatrice AL.

înstelát, -ă adj. (d. stea). Plin de stele (fr. étoilé): cer înstelat, noapte înstelată. V. stelat.

ÎNSTELAT adj. (înv.) constelat, stelat, stelos. (Bolta ~.)