ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi cu stele. – În + stele (pl. lui stea).

ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi de stele. – În + stele (pl. lui stea).

ÎNSTELÁ, înstelez, vb. I. Refl. (De obicei la pers. 3, despre cer) A se acoperi de stele; p. ext. (subiectul este noaptea) a fi împodobit cu stele. Să afle cele flori Ce urzește ea din zori? Ce lucrează, cum lucrează Pîn’ ce noaptea se-nstelează? ALECSANDRI, P. III 645. ◊ Tranz. Fig. Înstela-vei părul negru cu o spuză de rubine. MACEDONSKI, O. I 30.

ÎNSTELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstela și rezultatul ei; podoabă de stele. (Fig.) El împarte înstelarea-i din hotar pînă-n hotar Preamărind pe cel ce fuse «împărat și proletar». EFTIMIU, Î. 179.

înstelá (a ~) vb., ind. prez. 3 însteleáză

înstelá vb., ind. prez. 3 sg. însteleáză

A ÎNSTELÁ ~éz tranz. 1) A face să se însteleze. 2) A împodobi cu stele. [Sil. în-ste-] /în + stele

A SE ÎNSTELÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre cer) A se acoperi cu stele. /în + stele