Dicționare ale limbii române

5 definiții pentru înstăpânire

ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. A se face stăpân pe ceva. – În + stăpâni.
ÎNSTĂPÂNÍ, înstăpânesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face stăpân pe ceva. – În + stăpân.
ÎNSTĂPÎNÍ, înstăpînesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face stăpîn, a lua ceva în stăpînire. Deodată căzu Un șoim din cer... În ponorul unde se-nstăpînise Șarpele străjer. TOMA, C. V. 338.
!înstăpâní (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înstăpânéște, imperf. 3 sg. se înstăpâneá; conj. prez. 3 să se înstăpâneáscă
înstăpâní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înstăpânésc, imperf. 3 sg. înstăpâneá; conj. prez. 3 sg. și pl. înstăpâneáscă

înstăpânire dex online | sinonim

înstăpânire definitie

Intrare: înstăpâni
înstăpâni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: înstăpânire
înstăpânire infinitiv lung