ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic.

ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.

ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic.

ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. (Pop.) 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre păr) Cu fire albe; cărunt; p. ext. (despre părul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisă; cu vârful în formă de spic. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate din țesături) Cu fire de altă culoare, împestrițat. – V. înspica.

ÎNSPICÁ, pers. 3 înspícă, vb. I. Intranz. (Popular, despre graminee) A face spic, a da spic, a da în spic. Cînd popușoii fac spice se zice că dau spic, dau în spic sau înspică. PAMFILE, A. R. 85. Bate vîntul, iarba-nspică, Jalea mîndrei rău mă strică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 137.

ÎNSPICÁT, -Ă, înspicați, -te, adj. 1. (Despre plante, p. ext. despre cîmp) Care a dat în spic; care are spice. Începeau să se arăte poienile înspicate ale Arșiței. GALACTION, O. I 208. Pașii lor... culcau iarba înspicată. C. PETRESCU, S. 132. Prin iarba-nspicată el vine Ieșit de sub mucede stînci; Tiptil se strecoară spre mine. COȘBUC, P. II 22. 2. (Despre părul oamenilor) Presărat cu fire albe; încărunțit. Deși avea părul înspicat, se purta încă fudul și numai cu mustață. SADOVEANU, O. L. 15. Un om nalt, slab, cu barba rară și înspicată. DELAVRANCEA, H. T. 93. ♦ (Despre țesături, p. ext. despre obiecte confecționate) Cu fibre de altă culoare care apar pe suprafața țesăturii. O cravată neagră, înspicată cu bobițe galbene. La TDRG. ◊ Fig. De trei zile dura o ploaie măruntă, înspicată de fulgi. C. PETRESCU, A. 438. ♦ (Rar, despre oameni) Cu fața pătată de semne, de cicatrice. Voinicel... Înspicat de vărsat. PĂSCULESCU, L. P. 61.

înspicá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspícă

înspicá vb., ind. prez. 3 sg. înspícă, 3 sg. și pl. înspícă

ÎNSPICÁ vb. (BOT.) (înv.) a spicui. (Grâul a ~.)

ÎNSPICÁT adj. (BOT.) (înv.) spicat. (Grâu ~.)

ÎNSPICÁT adj. v. cărunt, sur.

A ÎNSPICÁ pers. 3 înspícă intranz. (despre plante) A da în spic; a face spic. /<lat. inspicare

ÎNSPICÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNSPICA. 2) (despre păr) Care are fire cărunte; cu fire albe. 3) (despre părul sau despre blana unor animale) Care are vârful în formă de spic. 4) (despre țesături și despre obiecte confecționate din ele) Care conține fire de altă culoare; împestrițat. [Sil. în-spi-] /v. a înspica

înspicà v. a căpăta spice. [Lat. SPICARE].

înspicat a. se zice de vitele al căror păr negru, murg sau porumb, e amestecat cu peri albi.

î́nspic, a -á v. intr. Daŭ spic: ĭarba înspică.

înspicát, -ă adj. Cu fire de coloare maĭ deschisă la vîrf (care apar ca niște spice pe un fond maĭ închis): un boŭ cu păr negru înspicat cu roș.

ÎNSPICA vb. (înv.) a spicui. (Grîul a ~.)

ÎNSPICAT adj. (înv.) spicat. (Grîu ~.)

înspicat adj. v. CĂRUNT. SUR.

înspicá, vb. tranz. – A da în spic: „C-a-nspica un spic de grâu, / Ș-a zâni, ș-a si târziu” (Ștețco, 1990: 184). – Din lat. (in)spicare (Șăineanu, DEX) sau în- + spic (< lat. spicum) (DEX, MDA).

înspicá, vb. tranz. – A da în spic: „C-a-nspica un spic de grâu, / Ș-a zâni, ș-a si târziu” (Ștețco 1990: 184). – În- + spic (< lat. spicum) + -a.