ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.

ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

ÎNSPĂIMÂNTÁT, -Ă, înspăimântați, -te, adj. Cuprins de spaimă; îngrozit, înfricoșat, speriat2. – V. înspăimânta.

ÎNSPĂIMÎNTÁ, înspăimî́nt, vb. I. Refl. A simți groază, a fi cuprins de spaimă. Chiruța se-nspăimînta, Și cătră nen’său grăia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 492. ♦ Tranz. A pricinui spaimă, a inspira frică; a îngrozi, a înfricoșa. Nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt. EMINESCU, O. I 147. – Variantă: (învechit) spăimîntá (CREANGĂ, P. 133, TEODORESCU, P. P. 133) vb. I.

ÎNSPĂIMÎNTÁT, -Ă, înspăimîntați, -te, adj. Cuprins de spaimă, de groază; îngrozit, înfricoșat. Strigă înspăimîntată: dăruiește-mi viața, Păsărilă! CREANGĂ, P. 268. Fuge nencetat Ca un duh înspăimîntat. ALECSANDRI, P. A. 41. Fugea înspăimîntat și nu se putea ține pe picioare de groază. BĂLCESCU, O. I 201. ◊ (Poetic) Tremura înspăimîntată marea de-ale lor corăbii. EMINESCU, O. I 147. – Variantă: (învechit) spăimîntát, -ă (NEGRUZZI, S. I 206, ALEXANDRESCU, M. 21) adj.

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

înspăimântá vb., ind. prez. 1 sg. înspăimânt, 3 sg. și pl. înspăimântă

ÎNSPĂIMÂNTÁ vb. v. îngrozi.

ÎNSPĂIMÂNTÁT adj. v. îngrozit.

A ÎNSPĂIMÂNTÁ înspăimânt tranz. A face să se înspăimânte. [Sil. în-spăi-] /în + a spăimânta

A SE ÎNSPĂIMÂNTÁ mă înspăimânt intranz. 1) A se umple de spaimă. 2) A fi cuprins de spaimă; a se speria tare; a se înfiora. /în + a spăimânta

înspăimântà v. 1. a băga spaimă; 2. a fi coprins de spaimă. [V. spăimântà].

înspăĭmî́nt, înspăĭmîntătór, V. spăĭmînt, spăimîntător.

spăĭmî́nt și însp- saŭ -éz și (vechĭ, azĭ Ban. și Serbia) spămî́nt, la Dos. înspămînt v. tr. (lat. expaventare, d. expavens, -éntis, part. prez. d. expavire, a se spăĭmînta. Formele cu ăĭ infl. de spaĭmă. It. spaventare, fr. épouvanter, sp. pg. espantar. V. speriĭ și epavă). Umplu de spaĭmă, speriĭ, înfricoșez. V. refl. Mă umplu de spaĭmă. – Vechĭ și spemintez, spămintez, spămîntez. În Ps. S. 90, 5, spemenți(spe- minti), ca peminte, cuvinte, morminte (e-i-e asimilare saŭ armonie vocalică). Și spomînt (Serbia), ca pomînt.

ÎNSPĂIMÎNTA vb. a se cutremura, a se încrîncena, a se înfiora, a se înfricoșa, a se îngrozi, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.)

ÎNSPĂIMÎNTAT adj. cutremurat, încrîncenat, înfiorat, înfricoșat, îngrozit, zguduit, (înv. și pop.) spăimîntat, (reg.) înfricat, (înv.) spăimat. (A rămas ~ la vederea...)