ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta.

ÎNSPĂIMÂNTÁ, înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.

ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta.

ÎNSPĂIMÎNTÁ, înspăimî́nt, vb. I. Refl. A simți groază, a fi cuprins de spaimă. Chiruța se-nspăimînta, Și cătră nen’său grăia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 492. ♦ Tranz. A pricinui spaimă, a inspira frică; a îngrozi, a înfricoșa. Nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt. EMINESCU, O. I 147. – Variantă: (învechit) spăimîntá (CREANGĂ, P. 133, TEODORESCU, P. P. 133) vb. I.

ÎNSPĂIMÎNTÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înspâimînta; îngrozire, spaimă. – Variantă: (învechit) spăimîntáre (ALECSANDRI, P. II 178) s. f.

înspăimântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înspăimấntă

înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântắrii

înspăimântá vb., ind. prez. 1 sg. înspăimânt, 3 sg. și pl. înspăimântă

înspăimântáre s. f., g.-d. art. înspăimântării

ÎNSPĂIMÂNTÁ vb. v. îngrozi.

ÎNSPĂIMÂNTÁRE s. v. groază.

A ÎNSPĂIMÂNTÁ înspăimânt tranz. A face să se înspăimânte. [Sil. în-spăi-] /în + a spăimânta

A SE ÎNSPĂIMÂNTÁ mă înspăimânt intranz. 1) A se umple de spaimă. 2) A fi cuprins de spaimă; a se speria tare; a se înfiora. /în + a spăimânta

înspăimântà v. 1. a băga spaimă; 2. a fi coprins de spaimă. [V. spăimântà].

înspăĭmî́nt, înspăĭmîntătór, V. spăĭmînt, spăimîntător.

spăĭmî́nt și însp- saŭ -éz și (vechĭ, azĭ Ban. și Serbia) spămî́nt, la Dos. înspămînt v. tr. (lat. expaventare, d. expavens, -éntis, part. prez. d. expavire, a se spăĭmînta. Formele cu ăĭ infl. de spaĭmă. It. spaventare, fr. épouvanter, sp. pg. espantar. V. speriĭ și epavă). Umplu de spaĭmă, speriĭ, înfricoșez. V. refl. Mă umplu de spaĭmă. – Vechĭ și spemintez, spămintez, spămîntez. În Ps. S. 90, 5, spemenți(spe- minti), ca peminte, cuvinte, morminte (e-i-e asimilare saŭ armonie vocalică). Și spomînt (Serbia), ca pomînt.

ÎNSPĂIMÎNTA vb. a se cutremura, a se încrîncena, a se înfiora, a se înfricoșa, a se îngrozi, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.)

ÎNSPĂIMÎNTARE s. groază, încrîncenare, înfiorare, înfricoșare, îngrozire, oroare, spaimă, teroare, (înv. și pop.) oțărîre, (înv. și reg.) scîrbă, (reg.) înfricare, pălitură, (înv.) spăimîntare, spăimîntătură, (fig.) cutremur. (~ pe care o simte.)