Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru însoțitor

ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește pe cineva sau ceva. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește. ◊ Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. – Însoți + suf. -tor.
ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj. Care întovărășește, care însoțește. Personalul însoțitor al trenului. ◊ (Substantivat) Însoțitorii noștri soseau la timp. STANCU, U.R.S.S. 71. Mulțumesc micilor însoțitori pentru serviciul făcut. SAHIA, U.R.S.S. 189.
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. însoțitoáre
însoțitór adj. m., s. m., pl. însoțitóri; f. sg. și pl. însoțitoáre
ÎNSOȚITOÁRE s. (înv. și reg.) soață. (~ la un drum.)
ÎNSOȚITÓR s. tovarăș, (livr.) companion, (înv. și pop.) soț, (înv. și reg.) soție, (înv.) petrecător. (~ la un drum.)
ÎNSOȚITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre persoane) Care însoțește (ceva sau pe cineva). /a însoți + suf. ~tor
însoțitor m. cel ce însoțeste.
ÎNSOȚITOARE s. (înv. și reg.) soață. (~ la un drum.)
ÎNSOȚITOR s. tovarăș, (livr.) companion, (înv. și pop.) soț, (înv. și reg.) soție, (înv.) petrecător. (~ la un drum.)
ÎNSOȚITORI NĂZDRĂVANI (în mitologia românească), însoțitori ai eroului principal (Făt-Frumos), care, datorită însușirilor miraculoase, reușesc să-l ajute pe acesta în încercările grele la care este supus. Ei sunt: Flămânzilă, Gerilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă, Strâmbă-Lemne, Sfarmă-Piatră ș.a.

însoțitor dex online | sinonim

însoțitor definitie

Intrare: însoțitor (s.m.)
însoțitor substantiv masculin
Intrare: însoțitor (adj.)
însoțitor adjectiv