ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Izolat de lume, de oameni – V. însingura.

ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. (Rar) A se izola de lume, de oameni. – În + singur.

ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -le, adj. (Rar) Izolat de lume, de oameni. – V. însingura.

ÎNSINGURÁ, însingurez, vb. I. Refl. (Rar) A rămîne singur, a se îndepărta de mediul social; a se izola. Alții se trăgeau în sinea lor, însingurîndu-se. CAMILAR, N. I 91.

ÎNSINGURÁT, -Ă, însingurați, -te, adj. Rămas singur; rupt de viața socială, izolat. Tractoarele mergeau însingurate, în miezul șesurilor prea largi. DUMITRIU, V. L. 110. ♦ Părăsit, stingher. Rizea își rumegă în el amărăciunea... Era atît de însingurat în inima sa, încît avea nevoie să vorbească mereu cu cineva. DUMITRIU, N. 100.

însingurá (a ~) vb., ind. prez. 3 însingureáză

însingurá vb., ind. prez. 1 sg. însinguréz, 3 sg. și pl. însingureáză

ÎNSINGURÁ vb. v. izola.

ÎNSINGURÁT adj. v. izolat, retras, singur, singuratic, solitar.

A SE ÎNSINGURÁ mă ~éz intranz. (despre persoane) A se izola de mediul social. /în + singur

însíngur (mă), a -á, V. singur 2.

2) síngur (mă), -á v. refl. (după vsl. usobiti sen, a se osebi, a se izola). L. V. Mă duc în singurătate, mă izolez. – Și îns-.

însingura vb. v. IZOLA.

însingurat adj. v. IZOLAT. RETRAS. SINGUR. SINGURATIC. SOLITAR.