ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserate (sau înserat) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

ÎNSERÁRE, înserări, s. f. Faptul de a (se) însera; crepuscul, înserat. – V. însera.

ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se face seară, a amurgi. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) înserat (sau înserate) = în amurg. 2. Intranz. A rămâne undeva până seara, a-l surprinde pe cineva seara undeva. – În + seară.

ÎNSERÁRE, înserări, s. f. Faptul de a (se) însera; crepuscul, înserat. – V. însera.

ÎNSERÁ, înserez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face seară, a se lăsa seara. Însera, și luminile tîrgului luceau pretutindeni. SADOVEANU, O. IV 86. Se-nserase bine. Turmele, trecînd, Zîngăneau vrun clopot și veneau pe rînd De la cîmp. COȘBUC, P. I 249. Cum înserează, vine și poftește pe oaspeți la culcare. CREANGĂ, P. 249. Însera. Abia avui vreme a-mi schimba hainele. NEGRUZZI, S. I 67. 2. Intranz. (Despre oameni) A rămîne pînă seara undeva, a întîrzia pînă seara, a-l apuca pe cineva seara. Întinse pasul și se duse într-acolo, ca să nu înserese pe drum. ISPIRESCU, L. 398. Unde înserează, acolo doarme. PANN, P. V. I 133. Nevestică cu bărbat, Ce-nserezi noaptea prin sat? ȘEZ. XII 82.

ÎNSERÁRE, înserări, s. f. Faptul de a (se) însera; timpul cînd se lasă seara; amurg. Înserarea se întindea ca un văl de pînză de paianjen, care ascundea pe jumătate lucrurile. SADOVEANU, O. VI 245. Și-n liniștea-nserării, ce ne-nghite, Ca frunzele uscate pe morminte, Se scutură aducerile-aminte Pe inimile noastre ostenite. VLAHUȚĂ, O. A. 83. ◊ (Personificat) Înserarea mută trece Furișată prin pădure. TOPÎRCEANU, B. 39. ♦ Fig. Întunecare, mîhnire. Boala Veronicăi era numai o rătăcire și o înserare a sufletului. GALACTION, O. I 321.

înserá (a ~) (a amurgi) vb., ind. prez. 3 însereáză

înseráre (crepuscul) s. f., g.-d. art. înserắrii; pl. înserắri

înserá (a se face seară) vb., ind. prez. 3 sg. însereáză

înseráre s. f., g.-d. art. înserării; pl. înserări

ÎNSERÁ vb. a amurgi, a se întuneca, a scăpăta, (pop.) a (se) înmurgi, (înv. și reg.) a murgi. (S-a ~ peste câmpii.)

ÎNSERÁRE s. amurg, apus, asfințit, seară, (livr.) crepuscul, (înv. și pop.) murg, (pop.) înmurgit, scăpătat, sfințit, (reg.) murgit, (prin Mold. și Munt.) murgilă, (înv.) sfințire. (S-a lăsat ~.)

A ÎNSERÁ ~éz intranz. (despre persoane) A rămâne (undeva) până la venirea serii. /în + seară

A SE ÎNSERÁ pers. 3 se ~eáză intranz. A se face seară; a amurgi. /în + seară

înserà v. a se face seară: a înserat și noi n’am ajuns încă în sat.

înseréz v. intr. (d. seară). Mă apucă seara: în drumu nostru, am înserat pe la Vasluĭ. – Se înserează (impers.), se face seară, se întunecă. Pe înserate, cînd se înserează, cînd se înoptează. V. înoptez, mînec.

ÎNSERA vb. a amurgi, a se întuneca, a scăpăta, (pop.) a (se) înmurgi, (înv. și reg.) a murgi. (S-a ~ peste cîmpii.)

ÎNSERARE s. amurg, apus, asfințit, seară, (livr.) crepuscul, (înv. și pop.) murg, (pop.) înmurgit, scăpătat, sfințit, (reg.) murgit, (prin Mold. și Munt.) murgilă, (înv.) sfințire. (S-a lăsat ~.)