Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

20 defini╚Ťii pentru ├«nseninare

├ÄNSENIN├ü, ├«nseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. ╚Öi tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face s─â devin─â senin, lini╚Ötit, vesel; a (se) ├«nveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. ╚Öi: ├«nsen├şn] ÔÇô Lat. inserenare.
├ÄNSENIN├üRE s. f. Faptul de a (se) ├«nsenina; fig. bun─â dispozi╚Ťie; veselie. ÔÇô V. ├«nsenina.
├ÄNSENIN├ü, ├«nseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. ╚Öi tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face s─â devin─â senin, lini╚Ötit, vesel; a (se) ├«nveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. ╚Öi: ├«nsen├şn] ÔÇô Lat. inserenare.
├ÄNSENIN├üRE s. f. Faptul de a (se) ├«nsenina; fig. bun─â dispozi╚Ťie; veselie. ÔÇô V. ├«nsenina.
├ÄNSENIN├ü, ├«nseninez ╚Öi insen├şn, vb. I. Refl. 1. (Despre cer, p. ext. despre vreme, atmosfer─â) A deveni senin (prin ├«mpr─â╚Ötierea norilor). Aerul se-nsenina, ╚śi cerul se lumina. ALECSANDRI, O. 119. ÔŚŐ Impers. Tu cu ochii faci belele; Intri-n casÔÇÖ, se lumineaz─â, Ie╚Öi afarÔÇÖ, se-nsenineaz─â. JARN├ŹK-B├ÄRSEANU, D. 40. 2. Fig. (Despre om sau despre fa╚Ťa, privirea lui) A deveni lini╚Ötit, pa╚Önic, vesel; a se lini╚Öti, a se potoli. Fa╚Ťa i se ├«nsenin─â la ideea unei izb├«nzi at├«t de lesnicioase. NEGRUZZI, S. I 169. Trimise atunci de spuse ├«n toate p─âr╚Ťile, ca s─â se ├«nsenineze ╚Öi s─â se lini╚Öteasc─â duhurile turburate ╚Öi ├«nsp─âim├«ntate. B─éLCESCU, O. II 109. ÔŚŐ Tranz. (Rar) Bl├«nda armonie a versurilor lui ne-a ├«nc├«ntat anii, ├«n─âl╚Ť├«ndu-ne ╚Öi ├«nsenin├«ndu-ne. SADOVEANU, E. 73. ╚śi dac─â stele bat ├«n lac Ad├«ncu-i lumin├«ndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac ├Änsenin├«ndu-mi ghidul. EMINESCU, O. I 193.
├ÄNSENIN├üRE s. f. 1. Faptul de a (se) ├«nsenina; limpezire a atmosferei. 2. Fig. Bun─â dispozi╚Ťie, veselie. ├Ä╚Öi reg─âsea ├«nseninarea ├«n aceste r─âstimpuri de sfaturi ╚Öi istorisiri. SADOVEANU, M. C. 154.
înseniná (a ~) vb., ind. prez. 3 însenineáză
însenináre s. f., g.-d. art. înseninắrii
înseniná vb., ind. prez. 3 sg. însenineáză
însenináre s. f., g.-d. art. înseninării
ÎNSENINÁ vb. 1. a se deschide, a se însori, a se limpezi. (Cerul s-a ~.) 2. a se limpezi, a se lumina, (pop.) a se răzbuna, (Transilv.) a se tistăli. (Afară s-a mai ~.) *3. v. lumina.
ÎNSENINÁRE s. limpezire, luminare. (~ cerului.)
A (se) ├«nsenina Ôëá a (se) ├«nnegura, a (se) ├«nnora, a (se) ├«ntuneca
A ├«nsenina Ôëá a ├«nnora
A ├ÄNSENIN├ü ~├ęz tranz. (despre persoane sau despre manifest─ârile lor) A face s─â se ├«nsenineze. /<lat. inserenare
A SE ├ÄNSENIN├ü pers. 3 se ~e├íz─â intranz. 1) (despre cer) A deveni senin. 2) (despre timp) A se schimba spre bine; a se r─âzbuna. 3) fig. (despre persoane) A rec─âp─âta buna dispozi╚Ťie; a se descre╚Ťi. 4) fig. (despre manifest─âri ale oamenilor) A deveni senin, lini╚Ötit. /<lat. inserenare
├«nsenin├á a. a se face senin: cerul se ├«nsenin─â; fig. fa╚Ťa-i se ├«nsenin─â. [Lat. SERENARE].
├«nsenin├ęz v. tr. Fac senin, luminez. V. refl. M─â fac senin, m─â luminez: ceru se ├«nsenineaz─â. Fig. M─â ├«nveselesc, ├«m─ş ─şa┼ş o fa╚Ť─â vesel─â: la aceast─â veste, sÔÇÖa ├«nseninat; fa╚Ťa i sÔÇÖaÔÇÖnseninat. V. posomor─âsc, scap─âr.
ÎNSENINA vb. 1. a se deschide, a se limpezi. (Cerul s-a ~.) 2. a se limpezi, a se lumina, (pop.) a se răzbuna, (Transilv.) a se tistăli. (Afară s-a mai ~.) 3.* (fig.) a se lumina. (S-a ~ cînd m-a văzut.)
ÎNSENINARE s. limpezire, luminare. (~ cerului.)

înseninare dex online | sinonim

înseninare definitie

Intrare: însenina (1 -nin)
însenina 1 -nin verb grupa I conjugarea I
Intrare: înseninare
înseninare substantiv feminin
Intrare: însenina (1 -ninez)
însenina 1 -ninez verb grupa I conjugarea a II-a