ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ÎNSENINÁ, înseninez și insenín, vb. I. Refl. 1. (Despre cer, p. ext. despre vreme, atmosferă) A deveni senin (prin împrăștierea norilor). Aerul se-nsenina, Și cerul se lumina. ALECSANDRI, O. 119. ◊ Impers. Tu cu ochii faci belele; Intri-n cas’, se luminează, Ieși afar’, se-nseninează. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 40. 2. Fig. (Despre om sau despre fața, privirea lui) A deveni liniștit, pașnic, vesel; a se liniști, a se potoli. Fața i se însenină la ideea unei izbînzi atît de lesnicioase. NEGRUZZI, S. I 169. Trimise atunci de spuse în toate părțile, ca să se însenineze și să se liniștească duhurile turburate și înspăimîntate. BĂLCESCU, O. II 109. ◊ Tranz. (Rar) Blînda armonie a versurilor lui ne-a încîntat anii, înălțîndu-ne și înseninîndu-ne. SADOVEANU, E. 73. Și dacă stele bat în lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi ghidul. EMINESCU, O. I 193.

înseniná (a ~) vb., ind. prez. 3 însenineáză

înseniná vb., ind. prez. 3 sg. însenineáză

ÎNSENINÁ vb. 1. a se deschide, a se însori, a se limpezi. (Cerul s-a ~.) 2. a se limpezi, a se lumina, (pop.) a se răzbuna, (Transilv.) a se tistăli. (Afară s-a mai ~.) *3. v. lumina.

A (se) însenina ≠ a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca

A însenina ≠ a înnora

A ÎNSENINÁ ~éz tranz. (despre persoane sau despre manifestările lor) A face să se însenineze. /<lat. inserenare

A SE ÎNSENINÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) (despre cer) A deveni senin. 2) (despre timp) A se schimba spre bine; a se răzbuna. 3) fig. (despre persoane) A recăpăta buna dispoziție; a se descreți. 4) fig. (despre manifestări ale oamenilor) A deveni senin, liniștit. /<lat. inserenare

înseninà a. a se face senin: cerul se însenină; fig. fața-i se însenină. [Lat. SERENARE].

înseninéz v. tr. Fac senin, luminez. V. refl. Mă fac senin, mă luminez: ceru se înseninează. Fig. Mă înveselesc, îmĭ ĭaŭ o față veselă: la această veste, s’a înseninat; fața i s’a’nseninat. V. posomorăsc, scapăr.

ÎNSENINA vb. 1. a se deschide, a se limpezi. (Cerul s-a ~.) 2. a se limpezi, a se lumina, (pop.) a se răzbuna, (Transilv.) a se tistăli. (Afară s-a mai ~.) 3.* (fig.) a se lumina. (S-a ~ cînd m-a văzut.)